Detaliile accidentului cu doi răniți din Câmpulung Moldovenesc: Un șofer era neatent la drum și a intrat pe contrasens lovind un autoturism ce circula regulamentar


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava a stabilit modul în care s-a produs, miercuri după amiaza, un accident cu doi răniți la Câmpulung Moldovenesc.

Astfel, potrivit cercetărilor, un bărbatd e 47 de ani din Câmpulung Moldovenesc, care conducea un autoturism Dacia  Sandero pe str. Calea Bucovinei din  municipiu spre Vatra Dornei, din cauza faptului că în timpul condusului avea alte preocupări de natură să-i distragă atenția, la intrarea într-o curbă la dreapta, a  pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune  frontală cu un autoturism Ford condus de un bărbat de 63 de ani, care circula regulamentar spre Suceava.  

               În urma impactului, pasagera de pe locul dreapta faţă a autoturismului Ford, o femeie de 62 de ani din municipiul Roman a suferit leziuni, fiind preluată şi transportată de către un echipaj SMURD la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde  a fost diagnosticată cu „contuzie toracică, contuzie stern”, fără a rămâne internată.

Totodată șoferul neatent a suferit și el leziuni in urma accidentului, fiind diagnosticat la faţa locului cu contuzii la nivel abdominal.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  negativ în ambele cazuri. Ulterior, a fost recoltată câte o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă” .


Intră acum și în grupul de