Festivalul de Teatru pentru Copii si Tineret “Bucovina” si-a desemnat castigatorii la categoria LICEU

Cei mai talentaţi actori amatori care au participat vineri, 5 aprilie 2013, la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret “Bucovina”, au fost premiaţi cu diplome şi premii în bani, informează într-un comunicat de presă, unul dintre organizatorii manifestării, Elena Ignat, preşedintele Asociaţiei Promotorii Bucovinei.

Potrivit acesteia, la categoria liceu, secţiunea monolog, s-au obţinut următoarele premii: LOCUL I – ANDREEA SIRAN; LOCUL II – MARIA FRASENIUC; LOCUL III – AMALIA POPA ; MENŢIUNE I – COSTIN LAZĂR; MENŢIUNE II – BOGDAN UJENIUC.

La categoria liceu, sectiunea trupe, s-au obţinut următoarele premii: LOCUL I – TRUPA ADOLESCENŢII; LOCUL II – TRUPA LE RROME VARVALE; LOCUL III – TRUPA ALTFEL; PREMIUL SPECIAL – TRUPA CSC; MENTIUNE – TRUPA RURALIA; PREMIUL PENTRU INTERPRETARE FEMININĂ: LARISA GRIGORAŞ, de la trupa PAS CU PAS; PREMIUL PENTRU INTERPRETARE MASCULINA: MARIAN ANTOHI, de la trupa ALTFEL.

Reamintim că joi, 4 aprilie 2013, la Sala Mică a Casei de Cultură Suceava, în cadrul aceluiaşi eveniment, s-a desfasurat concursul de interpretare pentru categoria gimnaziu (monolog şi trupe).

Precizăm că Festivalul de Teatru pentru Copii şi Tineret “Bucovina” face parte din evenimentele inscrise in cadrul Festivalului  Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret, care a fost stabilit a se desfăşura în intervalul 4-13 aprilie 2013, la Suceava.