Scoala de vara pentru doctoranzi la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Afis_A3_scoala_doctorala_varaUniversitatea „Ştefan cel Mare” Suceava organizează în perioada 8-11 iulie 2013, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, prima ediţie a Şcolii Doctorale de Vară cu Profil Transdisciplinar (SDVPT), informează într-un comunicat de presă, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector pentru imaginea Universităţii.

Potrivit sursei citate, această manifestare ştiinţifică reuneşte doctoranzi din diverse universităţi din ţară (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) şi are ca principal obiectiv creşterea calităţii în cercetarea doctorală şi implementarea de proiecte inter şi transdisciplinare.

Un alt obiectiv vizat este crearea unei solidarităţi de generaţie între tinerii cercetători români, cărora le oferă oportunitatea de a audia conferinţe din domenii variate.

Doctoranzii participă, de asemenea, la workshop-uri centrate pe problematica amplă a elaborării  tezei de doctorat şi a continuării cercetării printr-un proiect postdoctoral.

Coordonatorul proiectului va fi prof. univ. dr. Elena-Brânduşa STEICIUC, director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul USV.


Intră acum și în grupul de