Handbalistii suceveni, la momentul intalnirii cu liderul surprinzator al sezonului (Handbal masculin – Liga Nationala)


Intră acum și în grupul de

Vineri, de la ora 18.00, într-un meci transmis de DigiSport, CS Universitatea Suceava va întâlni în deplasare echipa HC Odorhei

Startul sezonului competiţional 2010-2011 a demonstrat cu prisosinţă faptul că valorile s-au nivelat în Liga Naţională de handbal masculin şi că orice echipă poate provoca surpriza. O dovadă a acestui fapt este formaţia HC Odorhei, liderul neaşteptat al primului eşalon valoric, grupare care a învins şi HCM Constanţa şi UCM Reşiţa, cele mai tari echipe ale ultimilor ani.

În etapa a IX-a a Ligii Naţionale, HC Odorhei va primi vizita formaţiei CS Universitatea Suceava într-un meci televizat vineri 12 noiembrie de la ora 18.00 pe DigiSport. Trebuie de menţionat faptul că revelaţia acestui sezon a bulversat ierarhiile, însă „slăbiciunea” ei a fost aproape de fiecare dată gruparea suceveană. Puternicii handbalişti de la Odorhei s-au cam „împiedicat” de jocul în vitează şi pe contraatac al elevilor lui Leonard Bibirig, lucru pe care mizează şi la această întâlnire de 20 de puncte (maxim) jucătorii de la CSU Suceava.

„Aştept cu nerăbdare acest meci care va da măsura valorii celor două echipe. Îi simt pe băieţi în formă, foarte determinaţi şi sper din tot sufletul să ne întoarcem cu cele două puncte puse în joc”, a declarat portarul Iulian Andrei.

„HC Odorhei şi CS Universitatea Suceava sunt două formaţii de acelaşi nivel valoric. Într-un asemenea meci pe muchie de cuţit diferenţa va fi determinată de şansă, de inspiraţia de moment şi sunt convins că gruparea care va greşi mai puţin va câştiga. Este un joc de 1, X, 2 şi orice rezultat cu excepţia înfrângerii este bun în opinia mea”, a afirmat pivotul echipei CSU Suceava, Dan Ilieş.

„Meciul cu HC Odorhei este unul extrem de important pentru noi în economia campionatului. Pentru noi o victorie înseamnă foarte mult, un moral ecelent pentru jocul cu HCM Constanţa, dar şi depăşirea în clasament a celor din Odorhei.
După părerea mea diferenţa va fi făcută de evoluţia portarilor celor două formaţii. Cum portarii noştri au avut prestaţii excelente în ultima perioadă, avem mari şanse să ne întoarcem cu toate punctele de la Odorhei”, a fost opinia extremei stângi a CSU Suceava, Florin Ciubotariu.


Intră acum și în grupul de