Inc#259 un elev sucevean depistat ca autor de alarme false cu bomb#259


Intră acum și în grupul de

El apelase in data de 6 februarie Serviciul de Urgenţă, de pe un telefon mobil cu cartelă şi a comunicat „bombă la Primăria Rădăuţi”. Adolescentul a susţinut că a sunat la 112, pentru a se distra şi pentru a vedea cum acţionează echipele de intervenţie. In perioada 29 ianuarie-20 februarie, lucrătorii Serviciului de Urgenţă 112 de la Suceava, au contabilizat 42 de apeluri prin care erau anunţate false alarme cu bomba, iar majoritatea autorilor identificaţi, sunt minori. Pe numele celor aproximativ 15 indivizi depistaţi pină acum, au fost intocmite dosare penale, care au fost inaintate Parchetului de pe lingă Tribunalul Suceava. Potrivit legislaţiei in vigoare, ameninţarea adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice sau juridice cu folosirea armelor biologice, a materialelor nucleare, a altor materiale radioactive sau a materialelor explozive, in scop terorist, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 3 la 12 ani. Din calcule a rezultat că pentru fiecare deplasare au fost cheltuite in medie 28 de milioane de lei, sume ce vor fi imputate persoanelor găsite vinovate sau părinţilor, in situaţiile in care apelurile au fost făcute de minori.


Intră acum și în grupul de