Noi perchezitii la Prefectura Suceava si la Primaria Brodina.Prefectul de Suceava este audiat la sediul DNA

UPDATE

Prefectul Florin Sinescu a fost dus pentru audieri la sediul DNA Suceava.

La aceasta ora, accesul în Palatul Administrativ din Suceava este limitat din cauza unor percheziţii în desfăşurare la Prefectura.

Mai multe percheziţii au loc, vineri dimineaţă, în municipiul Suceava şi în  comuna Brodina.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de fals, comise în perioada 2012 – 2014.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de vineri, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în şapte locații situate în municipiul Suceava și comuna Brodina județul Suceava, dintre care trei sunt la sediul unei instituţii publice, iar restul la o societate comercială cu trei puncte de lucru și la domiciliul unei persoane fizice.

IMG-20150220-WA0000

“În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău”, precizează sursa citată.

La începutul acestei luni, prefectul judetului Suceava, Florin Sinescu, a fost pus sub urmarire penala de DNA Suceava.

El este acuzat de abuz in serviciu si trafic de influenta.

Astfel, potrivit procurorilor DNA, Florin Sinescu – prefectul Judeţului Suceava este acuzat de  săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. El.nu a emis ordinul de încetare a mandatului de primar ş imenţinerea lui Săvel Viorel Botezatu în funcţia de primar al comunei Udeşti  în perioada 01.10.2012 – 04.12.2014, prin nerespectarea şi neaplicarea prev. art. 25 alin 1 şi 2, art. 26 alin 3 şi art. 29 alin 3 din Legea 176/2010 – privind organizarea și funcționarea ANI.

 

Astfel, Sinescu, în calitate de prefect al județului Suceava nu a emis ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar al comunei Udeşti, a inculpatului Botezatu Săvel Viorel (arestat preventiv în prezenta cauză), deşi Raportul de integritate al A.N.I. comunicat Prefecturii Suceava a rămas definitiv prin sentinţa civilă a Curţii de Apel Suceava  nr. 286/01.10.2012 şi au existat mai multe solicitări în acest sens, din partea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii susţin că prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către Florin Sinescu, s-a  produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane juridice (Primăria comunei Udeşti) la conducerea căreia s-a aflat o persoană faţă de care s-a constatat în mod definitiv existenţa conflictului de interese. Raportul ANI a stabilit că primarul Botezatu Săvel Viorel s-a aflat în conflict de interese, întrucât între firma SC Udeșteana SRL Udeşti la care acesta era asociat, iar soţia sa administrator  şi Primăria Udeşti unde inculpatul avea funcţia de primar şi ordonator de credite au existat relaţii comerciale.

Sinescu audiere DNA

La numeroasele solicitări ale A.N.I., a unor consilieri locali, C.S.M., Curtea Constituţională, M.A.I. şi D.N.A. – S.T. Suceava, prefectul Sinescu Florin a invocat diferite motive nereale, pentru a nu emite ordinul de încetare a mandatului de primar a inc. Botezatu Săvel Viorel (că nu există bază legală – deşi în această speţă prevederile speciale cuprinse în Legea nr 176/2010 reprezintă dispoziţie derogatorie de la reglementările aplicabile demnităţii , că a fost sancţionat administrativ în dosarul penal nr. 223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, că secretarul comunei Udeşti nu a întocmit un referat în acest sens, etc), însă a emis Ordinul nr. 24/26.01.2015 de încetare a mandatului de primar în momentul în care a fost „vizitat” de Corpul de control al ministrului M.A.I. De asemenea Florin Sinescu a încercat să-şi justifice neemiterea ordinului de încetare a mandatului, prin faptul că primarul Botezatu Săvel Viorel era angrenat în activităţi privind alegerile presidenţiale, precum şi de inventariere a activelor comunei Udeşti.

În toamna anului 2012, prefectul este acuzat că a intervenit în activitatea APIA CJ Suceava, în afara cadrului legal și oficial, urmărind ca și scop, aprobarea de către funcționarii APIA a subvenţiilor către Consiliul Local Udeşti – în campania 2012, deși la o verificare a dosarului de subvenție, se putea lușor constata că cererea de subvenții nu îndeplinea condițiile de eligibilitate, suspectul urmărind și de acaestă dată, favorizarea primarului comunei Udești Botezatu Săvel.

“În condiţiile în care Instituţia Prefecturii Judeţului Suceava nu avea atribuţii în a verifica şi interfera asupra deciziilor de aprobare/respingere a cererilor de acordare a subvenţiilor, nu avea abilitatea de a media eventuale conflicte dintre instituții decât într-un cadru legal, deschis si oficial, şi în împrejurările în care la Instituţia Prefectului Judeţului Suceava nu a fost înregistrată vreo sesizare privind neaprobarea plăţii subvenţiilor către Consiliul Local Udeşti, prefectul Florin Sinescu l-a chemat pe directorul APIA Suceava și pe un șef de Serviciu  la sediul prefecturii, în biroul său, cu dosarul de subvenții al CL Udești, împrejurare în care le-a cerut  explicații neoficiale celor două funcționare cu privire la dosarele de subvenţie APIA ale CL Udești si cu privire la refuzul APIA de a efectua plata subvenției către Consiliul Local Udești, de față la discuții asistând și primarul Botezatu Savel Viorel, care era direct interesat în rezolvarea conflictului prin orice cale, fie chiar și în afara legii, acţiunea prefectului reprezintând în aceste condiții, o formă abuzivă de exercitare a autorității instituției pe care o reprezintă”, arată procurorii .

Primarul Săvel Botezatu a avut permisiunea prefectului de a interveni “liber și brutal” în timpul discuțiilor, adresând de față cu prefectul, expresii amenințătoare la adresa celor două funcționare APIA Suceava, conduită din care rezultă clar intenția primarului Udești de a demonstra că este susținut în dememrsurile sale ilegale de factori politici, în speță de prefectul Sinescu Florin. În ceea ce privește cererile de subvenţii a Consiliului Local Udeşti (campaniile 2010-2012)– unde primarul Botezatu era factorul decizional unic, prin manipularea consilierilor locali după bunul său plac –  se constată că nu erau îndeplinite condiţiile de eligibilitate, respectiv consiliile locale pot obţine subvenţii pentru imaşurile ce nu au fost închiriate, pentru care nu se achită taxă de păşunat, dar pe care pe care trebuie să desfășoare propria activitate agricolă.

Prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către Florin Sinescu,  prin intervenţia sa la nivelul conducerii şi funcţionarilor APIA CJ Suceava, în afara cadrului legal și oficial, folosindu-se de ascendentul puternic pe care funcția sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, ascendent care a generat funcționarilor APIA un sentiment de temere că își pot pierde funcția dacă nu dau ascultare sugestiilor prefectului (cum, de altfel, s-a întâmplast în cazul directorului Coroleucă Angela care în urma acestor ingerințe, a fost constrânsă să demisioneze la data de 15.01.2013) , acesta a determinat obţinerea ilegală a subvenţiei de la bugetul general al Uniunii Europene, pentru campania 2012, în sumă de 315.314,37 lei, sumă ce constituie totodată un avantaj patrimonial în favoarea ordonatorului de credite, Botezatu Săvel Viorel şi a Primăriei Udeşti, susţin procurorii

Potrivit procurilor, la solicitarea unor factori politici de la conducerea judeţului Suceava, directorul general APIA Aparat central – Benu Gheorghe Dorel, după ce a schimbat conducerea APIA CJ Suceava, la data de 15.01.2013 când directorul Coroleucă Angela a fost constrânsă să demisioneze și datorită faptului că  în perioada 2010-2012 au fost emise decizii de respingere a subvenţiei pentru Consiliul Local Udeşti, suspectul, în virtutea funcției deținute la acea dată, a aprobat abuziv, în luna aprilie 2013 efectuarea unui supracontrol pe teren la fermierul Consiliul Local Udeşti –  campania 2012, deşi rezultatele acestuia erau nerelevante având în vedere că deja se afla în campania 2013 şi trecuse o iarnă fiind imposibil din punct de vedere obiectiv să fie verificate dacă în 2012 au fost respectate condiţiile de eligibilitate, pentru ca suprafaţa eligibilă să nu depăşească 20% din cea pentru care  Botezatu Săvel Viorel a solicitat subvenţie şi astfel ca acesta din urmă să beneficieze în mod ilegal de subvenţie, pentru anul 2012. Urmare acestei decizii a lui Benu Gheorghe Dorel a fost întocmit un procesul verbal de control  ce a permis emiterea Deciziei de plată  prin care Consiliul Local Udeşti a beneficiat pe nedrept de subvenţie în sumă de 315.314,37 lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul UE şi reprezintă totodată, un avantaj patrimonial creat pentru inc. Botezatu Săvel Viorel şi Primăria Udeşti.