Suceava Noastră: Lucruri pe care le vezi doar în Suceava. Trotuare modernizate ce nu pot fi folosite având stâlpi în mijloc


Intră acum și în grupul de

Iniţiatorul Asociaţiei civice Suceava Noastră, Dan Ioan Cuşnir, a sesizat, luni, printr-un comunicat, că modernizarea trotuarelor în zona Iţcani dinspre zona pasajului CFR spre podul peste râul Suceava nu foloseşte nimănui pentru că aceste trotuare nu pot fi folosite fiind înguste şi cu stâlpi ai reţelei de electricitate în mijloc şi nu permit ca o persoană să poată circula fără să fie nevoită să coboare pe stradă.

Trotuare (3)

Suceava Noastră se adresează primarului Ion Lungu căruia îi atrage atenţia asupra unor  lucruri, sau lucrări, care se poţi vedea doar în Suceava.

„Vă supunem atenţiei trotuarele care se execută în aceste zile înspre Iţcani, pe ambele sensuri între Sell Gross şi podul peste răul Suceava. La ceea ce s-a întâmplat în Suceava în ultimii 11 ani, aproape că nimeni nu îşi mai pune întrebarea cum s-ar putea plimba de mâna doi bătrânei sau doi tineri îndrăgostiţi…. Dar o mama cu copil mic în căruţ sau o persoană cu dizabilităţi care se deplasează în căruţ, pe unde să treacă, domnule Ion Lungu?”, arată semnatarul comunicatului.

Trotuare (1)

Dan Ioan Cuşnir se întreabă dacă în Suceava nu se pot îngropa firele sau nu se pot muta stâlpii în afara trotuarelor?

„Sau trebuie alt proiect, alţi bani, spargem trotuarele proaspăt făcute şi mutăm ulterior stâlpii? Cum se cheltuie banii din impozitele sucevenilor? Când va înceta bătaia de joc în Suceava? Au aceste trotuare avizele necesare?”, sunt întrebările puse în comunicat.

Dan Ioan Cuşnir consideră că ori proiectul este greşit şi atunci proiectantul trebuie să plătească, ori constructorul nu respectă proiectul şi atunci acesta trebuie să plătească, ori în Suceava face fiecare ce vrea şi ce-i trece prin cap şi nimeni nu este tras la răspundere.

„Sau poate ca le-aţi dat constructorilor proiectul de la pista de biciclete de anul trecut, că prea seamănă. Eu unul sunt sigur că dumneavoastră domnule Ion Lungu veţi fi tras la răspundere şi de către suceveni.Vremurile sunt aproape. O să ne luăm oraşul înapoi! Pas cu Pas!”, se arată în comunicatul semnat de Dan Cuşnir, iniţiator al Suceava Noastră.

Trotuare (4)


Intră acum și în grupul de