Patru mașini avariate și un copil de 6 ani rănit, în urma unui accident petrecut la Vicovu de Sus


Intră acum și în grupul de

Din cauză că nu a păstrat o distanță regulamentară faţă de autoturismul din fața sa, un șofer din comuna suceveană Bilca a provocat miercuri seara un accident la Vicovu de Sus. În urma tamponării, patru mașini au fost avariate, iar un copil de șase ani ce se afla în mașina șoferului din Bilca a fost rănit.

ambulanta 5

Potrivit Poliției Județene, accidentul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.20, pe strada Calea Cernăuţi, de pe raza oraşului Vicovu de Sus.

Șoferul în vârstă de 35 de ani, din comuna Bilca, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de autoturismul condus de un tânăr de 25 ani, din municipiul Suceava, care circula în acelaşi sens şi care era oprit într-o coloană de autovehicule, acroşându-l.

Astfel, în urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, a fost proiectat în alte două autoturisme oprite în fața sa.

„Din accident, a rezultat avarierea celor patru autoturisme şi rănirea uşoară a unui minor de 6 ani, din comuna Bilca, aflat pe bancheta din spate a autoturismului condus de bărbatul de 35 de ani”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene.

Oamenii legii i-ar testat pe șoferii implicați în accident cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ în toate cazurile. Totodată, polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.

 


Intră acum și în grupul de