Peste 300 de polițiști suceveni vor asigura ordinea și liniștea publică în acest weekend, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, în acest weekend.

politist

 

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, măsura a fost luată în contextul în care în această perioadă se va înregistra un flux sporit de persoane în locurile publice, cu ocazia sărbătorii de Sf. Maria. Totodată, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidizării traficului, dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.

„În cele trei zile în care se acţionează cu efective sporite, un număr de 574 poliţişti de ordine publică sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi liniştea publică. La aceştia se adaugă 195 de poliţişti din structurile rutiere şi investigaţii criminale. Acestora li se vor adăuga şi alte forţe în vederea menţinerii ordinii publice în zona celor peste 500 de lăcaşe de cult unde se vor organiza ceremonii religioase. În aceste zone vor fi organizate 309 patrule auto şi 71 de patrule pedestre”, se arată în comunicatul Poliției Județene.

Sursa citată a mai arătat că 12 de ofiţeri şi agenţi ai Serviciului de Investigare a fraudelor vor acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor penale şi contravenţionale privind actele de comerţ.

De asemenea, toate grupele Serviciului de Acţiuni Speciale vor acţiona în această perioadă pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, 15 luptători SAS urmând să asigure intervenţia la evenimente.

Polițiștii suceveni mai atrag atenția cu privire la faptul că zilnic vor acţiona opt autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 165 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere.

Principalele drumuri naţionale şi europene pe care vor acţiona aparatele radar sunt DN2, DN17, DN2H, DN29, DN 18 şi DN 2E.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţie Transporturi Suceava vor acţiona pentru siguranţa cetăţenilor în staţii, triaje, dar şi în trenuri. Zilnic, vor fi efectuate în medie 20 de patrulări în staţii şi triaje şi 25 de patrulări în trenurile de călători”, au menționat reprezentanții IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de