Senatul USV a validat alegerile din Universitatea „Ştefan cel Mare” cu excepţia Consiliului Facultăţii de Litere şi Ştiinţe unde se reia procesul electoral


Intră acum și în grupul de

Senatul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava a validat, joi, candidaţii aleşi în consiliile facultăților, Senat, Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat şi candidatul pentru funcția de rector.

valentin popa USV rector

Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii sucevene, au fost validați pentru un mandat de 4 ani membrii celor opt consilii, cei 27 de membri (cadre didactice) ai Senatului, membrul în Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat şi rectorul instituţiei academice, cu excepția Consiliului Facultății de Litere şi Ştiinţe, pentru care au fost reluate alegerile din cauza numărului insuficient de candidați.

În acelaşi document se arată că alegerile pentru Consiliul Facultății de Litere şi Ştiinţe din cadrul universităţii sucevene se vor desfășura în data de 8 februarie, iar cel de al doilea tur este prevăzut pentru 9 februarie, în timp ce alegerile pentru desemnarea studenților reprezentanți în Senat urmează să se încheie până pe 25 februarie.

“Menționăm că noul Senat îşi va intra în atribuții după data de 28 februarie, zi în care se încheie mandatul actualilor senatori. Odată cu validarea alegerilor pentru funcția de rector, dosarul concursului va fi trimis la Ministerul Educației Naționale şi Cercetării Ştiințifice în vederea emiterii Ordinului ministrului de numire. Actualul mandat al profesorului Valentin Popa se încheie în data de 5 martie”, se mai precizează în comunicatul de presă al USV.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de