Intalnire de lucru pe tema situatiei din comunitatile de romani din Italia


Intră acum și în grupul de

Situatia din comunitatile românesti din Italia si stabilirea unui plan de actiuni care sa previna atitudinile si manifestarile îndreptate împotriva românilor din aceasta tara au constituit subiectele unei reuniuni de lucru ce a avut loc, în cursul diminetii de duminica, la solicitarea premierului Calin Popescu-Tariceanu, la sediul MIRA.
 
La întâlnirea de lucru de la sediul MIRA au participat ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, reprezentanti ai Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, precum si ai Ministerului Afacerilor Externe. Întâlnirea a avut ca scop identificarea unui pachet de masuri care sa fie integrat la nivelul Guvernului României ca o reactie de raspuns prompta si eficienta pentru protejarea drepturilor cetatenilor români din Italia, precum si pentru asigurarea unui context just, temeinic si motivat în ceea ce priveste masura expulzarii.
 
Grupul de lucru constituit a conturat un pachet de masuri ce privesc trei paliere de problematici, respectiv cooperare politieneasca, judiciara si consulara intensificata, elaborarea unei matrice de masuri sociale si comunicare publica extinsa. În ceea ce priveste cooperarea politieneasca, judiciara si consulara intensificata, setul de masuri se va referi, alaturi de masurile politienesti deja luate, la acordarea de asistenta judiciara si consulara în cazul cetatenilor români ce fac obiectul unor decizii de expulzare. Acest sprijin are menirea de a stabili temeinicia deciziilor luate fata de cetatenii români.
 
Elaborarea matricei de masuri sociale are ca obiectiv, pe de o parte, masuri de integrare, incluziune sociala pentru romii din Italia si România, dar si aspecte ce tin de repatrierea voluntara. În ceea ce presupune integrarea sociala a romilor din Italia, rolul principal îl au autoritatile italiene, iar în ceea ce priveste repatrierea voluntara, vor fi convenite masuri de ordin social, menite sa stimuleze întoarcerea în România a cetatenilor care nu s-au putut integra în comunitatea italiana.
 
Al treilea palier se refera la comunicarea publica extinsa care implica nu numai o comunicare publica institutionala, ci si un efort dezvoltat la nivelul ONG-urilor si al comunitatii de afaceri, mentioneaza sursa citata.
 
Premierul României, Calin Popescu Tariceanu a precizat ca masurile ce urmeaza sa fie luate vizeaza apararea intereselor miilor de români care lucreaza cinstit în Italia. În acest sens Premierul va purta o convorbire cu omologul sau italian Romano Prodi. De asemenea Tariceanu îi va trimite o scrisoare si primarului Romei, Walter Veltroni. El va solicita autoritatilor italiene sa ia toate masurile necesare pentru a proteja populatia româna din Italia.


Intră acum și în grupul de