Fotbal. Liga I : Steaua – Dinamo, derbiul suferintei!


Intră acum și în grupul de

Sâmbata se disputa cel mai asteptat meci al turului de campionat: derbiul Steaua – Dinamo. Indiferent de pozitia în clasament a celor doua echipe, miza acestui meci este enorma. O victorie „este mai importanta decât sa iei campionatul, pentru ca este în joc emblema clubului, orgoliul”, spune Walter Zenga, gândindu?se ca printr-un succes în Ghencea îsi va consolida pozitia de banca tehnica a „câinilor”, dupa ce s-a tot vorbit ca din iarna va parasi echipa. „Eu niciodata nu renunt. Nu mi se pare corect ca presa sa spuna înainte de fiecare meci ca acea partida ar putea fi ultima pe banca lui Dinamo. Sa nu mai vorbim de demisia mea, pentru ca exista posibilitatea sa câstig cu Steaua”, a mai spus Zenga.

„Cine pierde va avea foarte mari probleme”, a adaugat tehnicianul dinamovist, iar rivalul sau, Marius Lacatus, aflat la primul derbi Steaua – Dinamo în calitate de antrenor, îi da dreptate. „Daca vom pierde sau nu vom câstiga, adio podium”, anunta tehnicianul formatiei din Ghencea. Steaua se afla pe pozitia a saptea în Liga I, cu 25 de puncte, în timp ce Dinamo e pe cinci, cu un punct mai mult, dar si cu un meci în plus disputat. „Daca vom învinge Dinamo, vom avea asigurat un loc pe podium la iarna. Garantez eu pentru asta. Sunt sigur ca în cazul unui esec s-ar lua masuri si la ei, si la noi”, a declarat Lacatus, care nu îsi simte postul de antrenor amenintat în cazul unui esec.

Lacatus, care a participat ca jucator la aproximativ 30 de confruntari cu rivala din „Stefan cel Mare”, spera ca derbiul cu Dinamo „sa fie un spectacol reusit, pe care echipa mea sa îl câstige”, amintindu-si totodata de perioada de noua ani în care formatia din Ghencea a ramas neînfrânta în fata ros-albilor. „Toate jocurile cu Dinamo ramân în memorie, dar cel mai mult mi-a ramas în minte acea perioada de noua ani în care Dinamo nu a reusit sa câstige în fata Stelei. Mi-as dori sa urmeze din nou o situatie ca aceasta, cât se poate de lunga. Când eram jucator, înaintea unui joc cu Dinamo eram mult mai linistit decât acum. Pentru un jucator nu era asa un motiv de stres când jucam cu Dinamo”, a spus tehnicianul.

Nici Cristi Borcea, presedintele executiv de la Dinamo, nu este linistit înaintea derbiului, probabil si pentru ca se afla printre primii înjurati de suporteri în cazul esecurilor. Borcea este si el de parere ca formatia pregatita de Walter Zenga nu se mai poate gândi la titlu în cazul în care va pierde cu Steaua, însa considera ca s-a ajuns în aceasta situatie din cauza deselor accidentari ale jucatorilor. „Nu suntem în criza în ceea ce priveste jocul, ci din cauza punctelor acumulate. Fata de sezonul trecut e o mare diferenta, desi am dominat campionatul cu aceiasi jucatori. Asta pentru ca la niciun meci nu am reusit sa aliniem cea mai buna echipa de start. Meciul cu Steaua este foarte important pentru Dinamo. Baietii sunt foarte montati înainte acestei întâlniri, dar daca pierdem acest joc, ne putem lua adio de la titlu”, a spus Cristi Borcea. 

 

Clasament

1.       CFR Cluj                           15      12      3        0        25-8   39p

2.       Unirea Urziceni                   15      9        4        2        20-11  31p

3.       Rapid   Bucuresti                14      8        5        1        24-11  29p

4.       Poli Timisoara                     15      8        4        3        31-22  28p

5.       Dinamo                             15      7        5        3        24-14  26p

6.       FC Vaslui                          15      7        5        3        24-15  26p

7.       Steaua                             14      7        4        3        13-9   25p

8.       Gloria Bistrita                     14      6        3        5        17-20  21p

9.       Otelul Galati                       15      6        0        9        21-32  18p

10.     Ceahlaul Piatra Neamt          14      5        2        7        15-17  17p

11.     Gloria Buzau                       15      5        2        8        15-27  17p

12.     Dacia Mioveni                     15      4        4        7        15-19  16p

13.     Poli Iasi                             15      4        2        9        14-20  14p

14.     “U” Craiova                        15      4        2        9        13-19  14p

15.     Pandurii Tg. Jiu                   15      3        4        8        14-18  13p

16.     Farul Constanta                  15      3        4        8        7-16   13p

17.     UTA Arad                          15      2        5        8        13-20  11p

18.     “U” Cluj                            15      1        6        8        18-25  9p

 

Iata programul meciurilor de azi si mâine: Gloria Bistrita – CFR Cluj, U Cluj – Poli Iasi, Steaua – Dinamo, Otelul Galati – Farul Constanta, FC Vaslui – Unirea Urziceni, UTA Arad – Rapid, Dacia Mioveni – Pandurii Tg. Jiu, Poli Timisoara – Ceahlaul.


Intră acum și în grupul de