Intră acum și în grupul de
Ministrul internelor si reformei administrative, Cristian David, a primit vizita unei delegatii italiene conduse de Paolo FERRERO, ministrul italian al solidaritatii sociale, se precizeaza într-un comunicat de presa al Guvernului.
Cu acest prilej au fost trecute în revista activitatile demarate deja, în plan bilateral, pentru sprijinirea cetatenilor români din Italia, discutiile vizând si directiile prioritare de actiune pentru perioada urmatoare.
În acest context, ministrul Cristian David a subliniat faptul ca exista „doua elemente care reprezinta cheia succesului incluziunii sociale, respectiv accesul la munca si la educatie”.
Venind în întâmpinarea nevoii de colaborare pe aceasta linie, Paolo FERRERO, ministrul italian al solidaritatii sociale, a exemplificat politica adoptata de guvernul sau cu privire la îndepartarea de pe teritoriul Italiei a cetatenilor comunitari.
Astfel, prezentul Decret care reglementeaza acest aspect va fi lasat sa decada urmând ca, la finalul lunii decembrie, sa fie emis un nou Decret în care se vor regasi toate modificarile formulate de Senatul italian. Documentul va mentiona criteriile pentru care un cetatean comunitar va putea fi îndepartat de pe teritoriul Italiei, masura putând a fi luata numai de catre un judecator.
„Noul Decret se va încadra în limitele Directivei Europene privind libera circulatie a cetatenilor UE, va respecta Constitutia statului italian si va fi ulterior convertit în lege, pentru o mai buna asigurate a liberei circulatii a cetatenilor europeni si a respectarii drepturilor fundamentale ale omului ” a precizat ministrul Paolo FERRERO.
Totodata, oficialul italian a mentionat ca guvernul pe care îl reprezinta doreste sa sanctioneze delincventa dar nu accepta, sub nicio forma, rasismul si intoleranta. Tocmai din acest motiv, alaturi de noul decret, va fi adoptata si o lege aparte referitoare la aceasta problema.
În timpul întâlnirii, ministrul Cristian David a reiterat pozitia României prezentata oficial la recentul Consiliu JAI de la Bruxelles, prin care a solicitat Comisiei Europene sa faca o evaluare a politicilor si instrumentelor existente în domeniul incluziunii sociale a minoritatilor etnice dezavantajate si în special a minoritatii rome si de a prezenta, pâna la sfârsitul lunii iunie 2008, un raport de progrese înregistrate.
De asemenea, pe parcursul discutiilor, cei doi oficiali au cazut de acord ca eforturile întreprinse pot fi eficientizate prin implicarea Comisiei Europene, fiind necesara dezvoltarea capacitatii de interventie la nivel european, precum si dezvoltarea relatiilor bilaterale.
Intră acum și în grupul de