FOTO Intervenție de șase ore și jumătate pentru ridicarea unui camion încărcat cu piatră răsturnat în Pasul Mestecăniș

Pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrători ai Secţiei Drumuri Naţionale – Câmpulung Moldovenesc, ai Ocolului Silvic Pojorâta şi de la două societăţi comerciale, au intervenit, miercuri după amiaza, timp de șase ore și jumătate în urma unui accident rutier produs în Pasul Mestecăniş, pe DN17, pe raza satului Valea Putnei, din comuna Pojorâta pentru ridicarea și preluarea unui camion care s-a răsturnat pe o parte.

Astfel, potrivit ISU Suceava, un autotren cu semiremorcă, încărcat cu piatră concasată, s-a răsturnat în jurul orei 14.51 pe o parte şi a blocat ambele sensuri de mers. Prima bandă a drumului a fost închisă traficului rutier, deoarece pe carosabil s-a scurs carburantul din rezervorul maşinii. Pentru o perioadă de aproximativ o oră şi jumătate, circulaţia s-a desfăşurat pe o singură bandă, alternativ.

Șoferul, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit uşor, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean i-a acordat primul ajutor medical, însă bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Pompierii militari şi restul forţelor participante au încărcat pietrişul împrăştiat pe şosea într-un alt camion, după care au sablat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi de pe carosabil și au spălat carosabilul de pietriş, pentru a reda circulaţiei drumul ce leagă Moldova de Ardeal. După operaţiunile militarilor de încărcare a pietrişului şi sablare a carosabilului, circulaţia s-a desfăşurat pe două benzi.

Deoarece în judeţ sunt puţini operatori economici care deţin macarale de mare tonaj, s-a întârziat foarte mult până a fost identificată o automacara disponibilă, astfel încât, misiunea salvatorilor s-a încheiat abia la ora 21:20, atunci când s-a reuşit ridicarea şi încărcarea capului tractor pe o autoplatformă, menționează sursa citată. (N.B.)

FOTO: ISU ”Bucovina” Suceava