Colapsul financiar al localitatilor sucevene, o falsa problema


Intră acum și în grupul de

Conturile primariilor din judet, nu sunt chiar atât de goale pe cât lasa sa se înteleaga sefii administratiilor locale. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei a spus miercuri ca „îngrijorarile” exprimate de lideri politici suceveni potrivit carora administratia publica suceveana risca sa intre în colaps nu au nici o baza. Acesta a afirmat ca primariile sucevene au în fondul de rulment 63,6 milioane de lei, reprezentând aproape 20 de milioane de euro.

Orest Onofrei a declarat ca din aceasta suma, 41,6 milioane de lei reprezinta fonduri proprii ale localitatilor, iar 22 de milioane de lei sunt bani alocati de Guvern pentru diverse proiecte si care urmeaza sa fie folositi în acest an.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai mentionat ca din suma totala, 27 de milioane de lei sunt depusi în fondul de rulment înca din anul 2006.

Acesta a spus ca unele primarii îsi completeaza veniturile cu dobânzi obtinute pentru banii tinuti în conturi în loc sa faca investitii si a mai adaugat ca este normal ca administratiile locale sa aiba fonduri „pentru zile negre”, dar considera ca suma depusa de primarii în fondul de rulment este „prea mare”.

Prefectul de Suceava a tinut sa precizeze ca mai mult de jumatate din primariile din judet au gradul de colectare a taxelor si impozitelor scazut.

Orest Onofrei a mai precizat ca anul trecut primariile au primit de la Guvern cele mai mari sume de bani de dupa 1989, cu exceptia a câteva comune nou înfiintate. 


Intră acum și în grupul de