Spitalele din Suceava si Falticeni au renegociat contractele cu furnizorii de medicamente ca sa scape de criza


Intră acum și în grupul de

Dupa ce s-au plâns ca nu mai au medicamente, la ordinul ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS, o comisie a CAS Suceava a verificat activitatea desfasurata de farmaciile cu circuit închis din trei spitale -Spitalul Judetean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Spitalul Municipal Falticeni si Spitalul Municipal Radauti, dar si la 19 farmacii cu circuit deschis aflate în relatii contractuale cu institutia.

Potrivit sefului CAS Suceava, Michaela Pelepco, obiectivele controlului au fost verificarea prezentei farmacistului la programul de activitate, verificarea modului de aprovizionare cu medicamente, a stocurilor de medicamente existente si verificarea modului de practicare a evidentei de gestiune cantitativ valorica la nivelul farmaciilor verificate.

Aceasta a precizat ca, în privinta farmaciilor cu circuit deschis, totul a iesit bine, cu exceptia lipsei câtorva medicamente din gestiunea unor farmacii, fiind motivata de farmacisti prin faptul ca la data comenzilor înaintate furnizorilor, medicamentele lipseau si din stocul acestora sau prin faptul ca s-au epuizat stocurile din farmacie si comenzile de medicamente urmeaza sa fie onorate.

Farmaciile în cauza au fost atentionate cu privire la aprovizionarea, în termen de 5 zile de la data controlului, cu medicamentele constatate lipsa din stoc, aceasta masura fiind implementata prin depunerea la CAS Suceava a documentelor justificative de aprovizionare cu medicamentele constatate lipsa.

Michaela Pelepco a mai mentionat ca la nivelul farmaciilor cu circuit deschis farmacistii nu au întâmpinat refuzuri de livrare din partea furnizorilor de medicamente.

Daca la farmacia cu circuit închis din cadrul Spitalului Municipal Radauti situatia era buna, la cea a Spitalului Judetean de Urgenta Suceava s-a constatat lipsa unor medicamente sau existenta unui stoc minim insuficient pentru necesitatile spitalului, în special pentru medicamentele din grupa antibioticelor sau a medicatiei de urgenta.

Cât priveste farmacia din cadrul Spitalului Municipal Falticeni, s-a constatat existenta unor stocuri relativ mici la medicamente de tipul analgezicelor, antibioticelor, antiinflamatoarelor, la comenzile efectuate în perioada ianuarie- februarie 2008 spitalul primind înstiintare de neonorare a livrarii acestora din partea furnizorului de medicamente.  

Michaela Pelepco precizeaza ca în luna ianuarie si prima jumatate a lunii februarie, s-au înregistrat la nivelul Spitalului Judetean de Urgenta Suceava si Spitalului Municipal Falticeni refuzuri de livrare de medicamente din partea furnizorilor cu care acestea au avut încheiate contracte, furnizorii de medicamente transmitând înstiintari (negatii) de neonorare a comenzilor de medicamente formulate de farmaciile din spital, motivatia fiind imposibilitatea mentinerii preturilor stabilite prin contractele încheiate cu spitalele.  

„Având în vedere imposibilitatea de a se asigura necesarul de medicamente, s-a procedat la initierea de catre spitale a negocierilor cu furnizorii de medicamente si organizarea de noi licitatii pentru achizitionarea de medicamente. În momentul de fata, conducerea celor doua spitale a anuntat ca au fost încheiate negocierile cu furnizorii de medicamente si s-au aprovizionat cu medicamentele necesare functionarii spitalelor”, a tinut sa precizeze seful CAS Suceava. 


Intră acum și în grupul de