Complexul religios din Panaci ce a fost preluat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuți, câștigat în instanță de asociația care l-a edificat. ÎCCJ: un act de sfințire nu este titlu de proprietate

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ)  a admis recursul înaintat de Asociația Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari împotriva deciziei luate anul trecut de Curtea de Apel Suceava în procesul cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților care a preluat în proprietate, fără acordul asociației a complexului religios de la Catrinari, construit de asociație din fonduri proprii.

Potrivit apărătorilor Asociației Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și Nașterea Maicii Domnului Catrinari, Înalta Curte de Casatie și Justitie a statuat că ”actul de sfințire” al BOR nu reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și imobile aflate în patrimoniul entităților juridice de drept privat – asociațiile neguvernamentale

Astfel, prin Decizia nr.949/6.06.2017, ICCJ a admis recursul declarat de Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului împotriva deciziei nr. 660 din 30 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în contradictoriu cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor și a modificat soluția atacată.

Astfel, ICCJ a admis apelul declarat de Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari – prin reprezentant,împotriva sentinţelor civile nr. 1692 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 1894 din data de 22 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Suceava.Schimbă în parte sentinţele nr. 1692 din data de 17 noiembrie 2015 şi nr. 1894 din data de 22 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Suceava și a respins ca neîntemeiate, capetele de cerere privind constatarea dreptului de proprietate, radierea drepturilor şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de dare în plată, din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari.

Decizia este definitivă și irevocabilă.

Obiectul litigiului, care datează din 2011, viza acţiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care solicita constatarea ”dreptului de proprietate” al  Bisericii Ortodoxe Române asupra suprafeţelor de teren, cu construcţiile administrative şi social-culturale, precum şi al bunurilor mobile, al odoarelor şi al veşmintelor bisericeşti, al cărţilor de ritual, al icoanelor şi al obiectelor preţioase, înscrise în lista de inventariere, toate aceste bunuri făcând parte din patrimoniul unei organizații neguvernamentale de drept privat- Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari.
Prin Sentința nr. 1692/17.11.2015 a Tribunalului Suceava, soluție confirmată prin D.C. 660/30.06.2016 a Curţii de Apel Suceava s-a dispus constatarea ”dreptului de proprietate” al  Bisericii Ortodoxe Române asupra suprafeţelor de teren, cu construcţiile administrative şi social-culturale, precum şi al bunurilor mobile, al odoarelor şi al veşmintelor bisericeşti, al cărţilor de ritual, al icoanelor şi al obiectelor preţioase, înscrise în lista de inventariere și radierea din CF a dreptului de proprietate înscris pentru terenul și construcţiile aflate în patrimoniul Asociaţiei Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari.

Prin Decizia nr.949/6.06.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că deciziile instanțelor sucevene erau rezultatul interpretării greșite :

-a prevederilor legale incidente în cauză, cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al unei persoane juridice de drept privat, garantat de art.24 din Constituție,

– a prevederilor legale care reglementează calitatea procesuală pasivă şi principiul neretroactivităţii legii civile; la prevederile legale cuprinse în Statutul BOR, votat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19-20 octombrie 1948 şi recunoscut prin Decretul 233/23.02.1949 al Prezidiului Marii Adunării Naţionale;

– a prevederilor legale privind la modul şi cazurile de dobândire cu titlu de „lege” a bunurilor de către BOR;

– a prevederilor legale referitoare la regimul juridic al bunurilor dobândite prin acte translative de drept de proprietate, respectiv prin faptul construirii unui imobil cu destinaţia de lăcaş de cult, cu accesoriile aferente;

– a prevederilor legale care reglementează cauza contractului de dare în plată.

Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului s-a înfiinţat conform OG nr.26/2000 în 2007, în scopul, printre altele, de a construi un complex social-religios şi de a desfăşura activităţi umanitare, cum ar fi înfiinţarea unui cămin de bătrâni şi a unui cămin pentru copii orfani şi activităţi cultural-religioase, prin înfiinţarea de centre de studii (istorice, religioase şi de relaţii cu străinii ortodocşi de pretutindeni etc.), conform cu obiectul de activitate şi cu hotărârile adoptate de Adunarea Generală a Asociaţiei.

Având ca obiectiv înființarea edificarea unui complex caritabil social-religios, pentru care s-au făcut imense eforturi materiale, financiare şi umane pentru realizarea obiectivelor în discuţie, asociația nu a beneficiat de niciun sprijin din partea Arhiepiscopiei de a contribui cu vreun leu la realizarea investițiilor, neexistând niciun suport al unui reprezentant al B.O.R. pe parcursul realizării investiției, singurul ”sfat” fiind ca asociația să angajeze credite pentru a finaliza lucrările, deoarece Arhiepiscopia nu deține fonduri să ne ajute la finalizarea obiectivelor.

În anul 2009, complexul monahal al asociației era ridicat, avea toate dotările necesare (alimentare cu apă, alimentare cu energie, încălzire centrală), iar corpul administrativ era dotat cu toate obiectele de mobilier necesare funcționării. Toate cheltuielile legate de finanţarea investiţiilor, a utilităţilor, plata manoperei, transportul muncitorilor de la distanţă de peste 150 km şi asigurarea hranei celor peste 25 de muncitori zilnic, au fost asigurate în exclusivitate din fondurile proprii şi cele trei împrumuturi în valoare de 5,7 miliarde lei, Biserica ortodoxă necontribuind cu nimic până la finalizarea şi recepţia lucrărilor, după care Arhiepiscopia a început să emită pretenţii asupra acestei investiţii.

La data de 27 iunie 2010 Arhiepiscopia impune abuziv intrarea în patrimoniul B.O.R. a întregului complex monahal în baza unui Act de sfințire a localului pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Catrinari, com. Panaci, când pe terenul care nu era proprietatea B.O.R. un sobor de preoți a sfințit, fără acceptul proprietarilor, un loc pentru ridicarea unui paraclis, în raport de art. 180 alin. 1, 2, 3 și art. 181 și art. 75 alin. 3 din Statutul BOR.

Conform poziției Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,  Actul de sfințire a localului pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului din Catrinari, comuna Panaci, consemnează că pe data de 27.06.2010 s-a sfințit locul pentru Biserica cu Hramul Adormirea Maicii Domnului – Catrinari de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților împreună cu un sobor de preoți și diaconi, încât prin acest act complexul monahal a intrat în patrimoniul B.O.R. și în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților împreună cu terenul și clădirile din jurul Bisericii, în raport de art. 180, art. 181 și art. 75 alin. 3 din Statutul BOR.

Avocații Asociației au arătat că este inadmisibilă interpretarea conform căreia transferul proprietății de la o persoană juridică de drept privată la B.O.R. se poate realiza exclusiv printr-un simplu „act de sfințire”, care să primească semnificaţia unui act de dobândire a dreptului de proprietate cu titlu de „lege”, aspect reținut și confirmat cu argumente legale de ICCJ  prin Decizia nr.949/6.06.2017.

Ei precizează că la data evenimentului indicat ca fiind translativ de proprietate în favoarea Arhiepiscopiei (care în final obţine constatarea dreptului de proprietate în favoarea B.O.R.), respectiv la data sfinţirii din anul 2007 (7 octombrie 2007), actul normativ invocat nu era în vigoare, acesta fiind adoptat ulterior, respectiv în anul 2008.

Pe de altă parte, la momentul la care Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului s-a înfiinţat conform OG nr.26/2000 şi s-a luat hotărârea de a desfăşura activităţi umanitare şi cultural-religioase, prin înfiinţarea de cămine de orfani şi bătrâni, de centre de studii (istorice, religioase şi de relaţii cu străinii ortodocşi de pretutindeni etc.) şi de edificare a unui lăcaş de cult – 09.03.2007, Statutul Bisericii Ortodoxe Române – HG nr.58/2008, invocat şi reţinut în cauză, nu era în vigoare, nefiind încă adoptat.

„Probabil că dacă acesta ar fi fost în vigoare şi membrii Asociației ar fi avut cunoştină de dispoziţiile acestuia nu am mai fi început edificarea vreunui lăcaş de cult, deoarece am fi riscat să rămânem fără acesta şi, astfel, să nu ne putem realiza scopul pentru care ne-am înfiinţat în mod legal şi pentru care funcţionăm şi în prezent, în esenţă defăşurarea de activităţi culturale, religioase şi umanitare”, au mai arătat avocații asociației.

Totodată, se arată că, fraudulos, fără să aștepte soluționarea recursului în fața ICCJ, Arhiepiscopia a procedat la întabularea ”provizorie” a dreptului de proprietate, în baza deciziilor instanțelor sucevene, care au fost anulate, ulterior, de instanța supremă.

În dezacord cu accepțiunea BOR, de a dobândi proprietăți având în vedere aplicabilitatea actelor de sfințire – moduri de dobândire a proprietății prin efectul H.G. nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române,  opinie împărtășită cu obediență de instanțele sucevene de fond și apel, avocații Asociației Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari au supus spre analiză logico-juridică judecătorilor ÎCCJ, încercarea de a se prevala de actul de ”sfințire” ca mod de încălcare al proprietății private în cadrul unei operațiuni de apmploare de secularizare/naționalizare a proprietăților din Suceava aparținând entităților de regim juridc privat- asociațiile constituite în baza OG nr.26/2000, inițiate de conducătorii eparhiilor din județele Suceava și Constanța.

ICCJ a reținut că există un precedent periculos ca instanțele sucevene fie partizane la  încercarea de a ține cont de accepțiunile enclavei legislative religioase ( HG nr.53/2008), prin ”atribuirea” în patrimoniul BOR a unor bunuri imobile și mobile, cu nerespectarea ordinii juridice, apreciind ca ”legale” demersurile de revendicare forțată, abuzivă a imobilelor, care prin efectul stropirii cu agheazmă, devin obiecte de cult sacre, și implicit intră în mod concret în patrimoniul BOR, cu concursul unor instanțe ”imparțiale”.
Avocații asociației au arătat, în mod similar, că expansiunea secularizării bisericești asupra terenurilor forestiere în Bucovina a fost cenzurată irevocabil de ICCJ, în 2017.

 Peste 166.800 de hectare de fond forestier aflate în județul Suceava rămân definitiv în proprietatea statului român, după ce Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a pierdut definitiv procesul intentat în acest caz. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins prin decizia 192/ 2017, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei şi de intimatele Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva deciziei nr. 2128/A din data de 11 octombrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, Secţia I civilă. Decizia este irevocabilă. De menţionat că în data de 11 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată  invocată de către FBORB. S-a respins cu acelaşi prilej şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. S-a respins atunci ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de reclamanta FBORB împotriva deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 1162/1/2010. FBORB  a fost obligată să plătească unei intimate prinsă ocazional în marea vâltoare ce s-a iscat acum 17 ani, când a început bătălia pentru pădurile Bucovinei, suma de 6.146,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

 

Într-un final așteptat, Înalta Curte de Casație și Justiție, în coliziune cu ”argumentele” instanțelor sucevene, străine de aplicarea normelor legale referitoare la respectarea dreptului de proprietate, a avut în vedere următoarele aspecte juridice:

Din perspectiva scopului urmărit prin acest demers, acţiunea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor nu a îmbrăcat doar forma simplei acţiuni în constatare, pentru că nu a urmărit doar recunoaşterea pe cale judecătorească a existenţei atributelor dreptului de proprietate în patrimoniul său, ci a reprezentat o veritabilă acţiune în realizare dublată de o acţiune în constatare declaratorie, atât prin invocarea şi opunerea dreptului faţă de entitatea pârâtă, cât şi prin cererea de a fi repus pe deplin în exerciţiul dreptului pretins, au explicat avocații.

Ei consideră, și ICCJ a admis că un anumit cult religios nu-şi poate apropria orice bun în considerarea prevederilor propriului statut, încălcând ordinea juridică a statului, doar pentru că printr-un act normativ a obţinut calitatea de cult recunoscut de stat.

Potrivit art. 27 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 489/2006, legea- titlul- ca mod de dobândire al proprietății – este cea care intervine în acest domeniu aparte al proprietăţii private şi decide care sunt bunurile sacre ale diferitelor culte religioase recunoscute; în măsura în care sunt dobândite cu titlu, bunurile pot fi gestionate ori valorificate în condiţiile statutare; statul doar a stabilit (pentru evitarea conflictelor particulare în legătură cu aceste bunuri, mobile sau imobile, sacre ori supuse dreptului comun) că în măsura în care ele au intrat legal în patrimoniul unui cult ( ÎN BAZA UNUI TITLU LEGAL), nu mai pot face obiectul revendicării ulterioare – art. 31 alin. 1 din Legea nr. 489/2006.

În speţă, ”modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate” asupra edificiului bunurilor Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari a fost acela al  ”operațiunii SFINȚIRII”, act material care nu este reglementat de nicio prevedere legală – laice.

Ori, negarea de către judecătorii fondului și apelului, în ceea ce privește admiterea cererii reclamantei, a normelor legale incidente în soluționarea litigiului – legea și doctrina juridică, anihilează modalitatea constituțională a ordinii juridice într-un stat laic!

„Potrivit art. 6 și 29 din Constituție –identitatea religioasă este garantată pentru toate persoanele de art. 29 din Constituţie care reglementează libertatea conştiinţei. Art. 6 se referă în termeni specifici la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. Pentru a garanta dreptul la identitate religioasă acestor persoane, care au, eventual, o religie diferită de cea a majorităţii, statul trebuie să fie laic. Statul nu poate fi, în sistemul nostru constituţional, nici religios, adică nu poate integra puterea sa cu autoritatea unei biserici, şi nici susţinătorul, aliatul unei biserici. El trebuie să fie neutru faţă de culte. Garanţia acordată de art. 6 nu poate fi deci reală decât dacă principiul laicităţii, care nu este prevăzut expres în Constituţia noastră, este derivat din dreptul la identitate religioasă. Aceasta înseamnă că puterea statului nu este nici religioasă, nici antireligioasă, căci ateismul de stat este la fel de periculos ca şi religia de stat, ci a-religioasă. Laicitatea presupune deci secularizarea puterii politice, neutralitatea statului în raport cu bisericile şi respectul libertăţii conştiinţei şi cultelor. Desigur că aceste aspecte vor fi analizate mai amănunţit în cadrul comentariului art. 29 din Constituţie, dar credem că este util, pentru conturarea dreptului la identitate religioasă acordat persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, să facem o analiză succintă a acestor aspecte ale laicităţii”s-a mai arătat în susținerea asociației.

Totodată, s-a apreciat faptul că bisericile nu mai îndeplinesc o funcţie de serviciu public conduce la ideea că nu mai există organizare «publică» a cultelor. De aceea, art. 29 alin.(3) din Constituţie arată: „cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”, iar alin. (5): „cultele religioase sunt autonome faţă de stat”.

„Noţiunea de laicitate presupune separarea statului şi bisericilor şi înseamnă impunerea, în sarcina statului, a obligaţiei de a fi neutru din punct de vedere religios”, se mai arată în motivarea avocaților.

În egală măsură BISERICA nu poate substitui prin operațiuni materiale – gen act de sfințire – ordinea juridică normativă a statului, în favoarea recunoașterii de către justiție a unor reguli interne, cu efecte în patrimoniul unor persoane private (Asociaţia Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava şi Naşterea Maicii Domnului Catrinari,  înființată ca persoană de drept privat potrivit OG nr.26/2000 și nu ca asociație religioasă, potrivit art. 40 din legea nr.489/2006 – (Art. 40.(1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.)

Această neutralitate este în acelaşi timp negativă şi pozitivă. Neutralitatea pasivă, negativă, presupune că statul, chiar dacă are vreo preferinţă pentru vreo religie, nu face din aceasta un lucru public. El acceptă orice religie, orice doctrină, nu discriminează pe acest criteriu nici indivizii ca persoane fizice, nici indivizii organizaţi în biserici şi culte. Neutralitatea pozitivă, activă, presupune că statul intervine pentru a asigura fiecăruia posibilitatea de a exercita propria religie, prin arbitrajul pe care el îl face între culte. Astfel, Constituţia României arată că: “În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă” [art. 29 alin.(4)] şi că libertatea religiei, ca parte a libertăţii conştiinţei, “trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc” [art. 29 alin.(2)].

Este evident că neutralitatea statului în domeniul religios, astfel conturată, este o garanţie a respectării dreptului persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale la identitate religioasă.

Totodată, avocații asociației arată că recunoașterea statutului BOR prin Hotărîre de guvern –  HG nr. 53/2008- consecințe asupra verificării neconstituționalității prevederilor interne

„Parteneriatul legiuitorul politic- biserică avantajează politicul enorm de mult, indiferent cine e la putere.

 Cât timp BOR nu este forţată să intre în legalitate, să funcţioneze conform legilor statului, ea va comite abuzuri în continuare. Sintagma că biserica e stat în stat nu poate sa funcţioneze într-un stat de drept, nu putem vorbi de enclave legislative.

Acest statut pe care BOR îl invocă în acțiunile de ”revendicare” unele aflate în curs de declanșare, HG 53/2008, adică statutul BOR, conţine aspecte neconstituţionale multiple, în coliziune cu articolele care reglementează identitatea religioasă, dreptul de proprietate privată, ordinea juridică, echilibrul puterilor în stat. Însă voit sau nu dacă vom analiza competenţele Curţii Constituţionale, vom constata că Hotârarea de Guvern nu face parte din ele, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii HG-urilor. Un HG nu poate fi contestat decât în contencios administrativ, iar Curtea Constituţională nu judecă excepţia de neconstituţionalitate  a HG-urilor, la fel ca în cazul  legilor, ordonanţelor de urgenţă, samd”, mai susțin avocații asociației.

 Prin adoptarea H.G. nr. 53/2008 privind Statutul BOR ( care în art. 201- reglementează aria de aplicabilitate- Art. 201 – (1) Prezentul statut, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe temeiul principiilor şi dispoziţiilor generale, cuprinse în Sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe, pentru a determina modalităţile după care Patriarhia Română îşi reglementează, conduce şi administrează lucrarea sa religioasă, misionar-pastorală, cultural-educativă, social-filantropică, fundaţională şi patrimonială, este şi rămâne obligatoriu pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română din ţară şi din afara graniţelor ţării) BOR apreciază eronat că s-a recunoscut şi un regim juridic aparte de dobândire a dreptului de proprietate, derogatoriu de la dreptul comun, ca enclavă legislativă aparte de normele constituționale, în coliziune cu incidența disp. art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul la Actul adițional CEDO.

Potrivit  reglementărilor noului Cod civil, a dispoziţiilor art. 557 Cod civil (care deşi stabileşte la lit. c) că dreptul de proprietate poate fi dobândit şi prin alte moduri reglementate de lege, el nu putea fi interpretat în sensul că o atare ,,modalitate’’ a fost consacrată prin H.G. nr. 53/2008 – act administrativ cu caracter normativ şi care nu produce efectele unei legi organice).

În interpretarea corectă a art. 557 alin. 2 Cod civil, pentru ca dreptul de proprietate să poată fi dobândit în temeiul unei hotărâri de guvern (aşadar, prin efectul unui act administrativ), este necesară consacrarea legislativă a unei atari ipoteze, printr-o lege organică (dată fiind importanţa dreptului real ocrotit), întrucât numai în acest mod s-ar putea asigura verificarea conformităţii actului administrativ cu legea şi, prin aceasta, cu însăşi Constituţia.

Cum nu există lege organică (Legea nr. 489/2006 neavând această natură), judecătorul fondului nu putea stabili că parohia reclamantă a dobândit dreptul de proprietate în puterea acestei legi şi în conformitate cu hotărârea de guvern menţionată.

Interpretarea stricto sensu a dispoziţiilor art. 557 alin. 3 din NCC cât priveşte trimiterea la ,,lege’’, presupune că legea nu reprezintă în sine un mod de dobândire a proprietăţii, ci că ea doar poate reglementa un mod de dobândire a dreptului real, au mai susținut avocații în apărarea dreptului asociației care a edificat complexul religios.

Astfel fiind, Statutul BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008 (act administrativ cu caracter normativ) ar fi putut reglementa vreun mod de dobândire a proprietăţii doar dacă s-ar fi statuat expres astfel printr-o lege organică, în condiţiile art. 557 alin. 2 Cod civil, statutul menţionat neputând fi, la rândul său, decât un document adoptat de Sinodul Bisericii în legătură cu activitatea proprie cultului religios, purtând efectul unei reglementări interne ecleziastice (care nu echivalează însă cu legea).

Ori, actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea internă a Bisericii Ortodoxe Române nu putea produce efecte în patrimoniul asociaţiei pârâte-recurente, care nu este laic subordonată structurilor BOR, ci se constituie ca o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, apolitică, creată şi organizată de particulari, în condiţiile Legii nr. 21/1924 (în prezent O.G. nr. 26/2000).

Că din acest punct de vedere, susţinerea instanţei de fond și apel, în sensul că de la momentul publicării hotărârii de guvern ea are putere de lege, iar asociaţia pârâtă are obligaţia să o respecte, nu este întemeiată, pentru că în cauză nu se punea problema respectării de principiu a ordinii de drept, ci aceea a efectelor pe care acest act normativ le putea sau nu produce asupra patrimoniului unui subiect de drept căruia nu îi este adresat.

„Bunurile ”revendicate” de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. au fost edificate într-o perioadă în care organizarea şi funcţionarea BOR nu era reglementată prin Statutul aprobat conform H.G. nr. 53/2008, ci prin Statutul aprobat conform Decretului nr. 233/1949 – care nu reglementa ,,sfinţirea’’ ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate. Acest din urmă act normativ dispune expres că ,,averea  fundaţiunilor şi asociaţiunilor, care au personalitate juridică, este proprietatea acestora şi se administrează de Biserică în limita şi în condiţiunile actelor constitutive şi conform dispoziţiunilor acestui statut’’ (art. 170 alin. 1).

Dacă s-ar admite că prin H.G. nr. 53/2008 s-a reglementat ,,sfinţirea’’ ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, nu s-ar putea în speţă regăsi efectele sale asupra modalităţii de dobândire a dreptului de proprietate cu caracter retroactiv, în sensul că s-ar putea aplica şi imobilelor edificate anterior intrării sale în vigoare.

 S-a arătat eronat de instanțele sucevene de fond și apel că lăcaşul de cult este destinat cultului religios şi că prin sfinţirea lui a dobândit caracterul de bun sacru, inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, caracter în virtutea căruia ,,nu este permis nici unei persoane fizice sau juridice, cu excepţia persoanei juridice corespunzătoare din ierarhia bisericească, să deţină vreun drept de proprietate asupra unui astfel de imobil, independent de provenienţa fondurilor băneşti’’, ,,persoanele fizice sau juridice care au contribuit la edificarea lăcaşului de cult neputând avea decât calitatea de ctitori, iar nu de proprietari/coproprietari’’.

Interpretarea corectă dată textului art. 170 alin. 1-11 din Statutul aprobat prin H.G. nr. 53/2008 confirmă faptul că nu toate lăcaşurile de cult sunt considerate a fi bunuri sacre, ci doar cele care fac parte din patrimoniul bisericesc; mai mult, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 489/2006, nici bunurile sacre din acest patrimoniu nu sunt toate imprescriptibile şi insesizabile, ci doar cele dobândite cu titlu”, se explică în document.

 

În întâmpinare s-a explicat că instanţele sucevene de fond și apel au arătat eronat că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a dobândit dreptul de proprietate asupra edificiului imobilelor recurentei […] prin efectul H.G. nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 50/22.01.2008, act normativ emis în concordanţă cu dispoziţiile art. 108 22 alin. 2 din Constituţie, în executarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Instanţele de fond și apel au arătat eronat că acest mod aparte de dobândire a dreptului de proprietate asupra unor locașuri de cult este prevăzut printr-un act cu caracter normativ, ”opozabil erga omnes” (Statutul BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008), care legitimează parohia reclamantă ca titulară a dreptului de proprietate.

Ori, această dezlegare a fost combătută, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 care recunoaşte caracterul autonom al organizării şi funcţionării cultelor, în baza statutelor şi codurilor canonice proprii, dar care nu permite acestora să deroge de la prevederile Constituţiei ori ale Codului civil în general, şi cu privire la regimul juridic al dobândirii dreptului de proprietate, în particular.

Cu alte cuvinte, un anumit cult religios nu-şi poate apropria orice bun în considerarea prevederilor propriului statut, încălcând ordinea juridică a statului, doar pentru că printr-un act normativ a obţinut calitatea de cult recunoscut de stat, au explicat apărătorii asociației.

 

Trebuie menţionat aici faptul că statul, în poziţia neutră afirmată potrivit art. 9 din lege, în raport de cultele recunoscute, lasă acestora libertatea de a stabili, prin statutul propriu şi potrivit dreptului canonic, care bunuri dobândite devin sacre şi care sunt supuse regimului de drept comun.

Astfel, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 (atât în forma iniţială, cât şi ulterior modificărilor şi completărilor ulterioare) dispune: ,,Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii’’. Alin. 2 al aceluiaşi text arată că: ,,Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult’’. Prin urmare, nu legea este cea care – spre deosebire de domeniul proprietăţii publice – intervine în acest domeniu aparte al proprietăţii private şi decide care sunt bunurile sacre ale diferitelor culte religioase recunoscute; în măsura în care sunt dobândite cu titlu, bunurile pot fi gestionate ori valorificate în condiţiile statutare; statul doar a stabilit (pentru evitarea conflictelor particulare în legătură cu aceste bunuri, mobile sau imbile, sacre ori supuse dreptului comun) că în măsura în care ele au intrat legal în patrimoniul unui cult, nu mai pot face obiectul revendicării ulterioare – art. 31 alin. 1 din Legea nr. 489/2006.