Modernizarea drumului european E 576 nu e de fapt modernizare


Intră acum și în grupul de

Modernizarea drumului european E 576, desi se face cu finantare europeana, cu experti si consultanti, nu corespunde nici pe departe normelor europene. Comisarul-sef al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a declarat luni, în cadrul unei conferinte de presa, ca de fapt proiectul se reduce doar la refacerea tronsoanelor si nu ofera participantilor la trafic conditii si servicii. Acesta a precizat ca a adus si la cunostinta prefectului de Suceava, Alexandru Baisanu, încalcarile legislatiei de mediu efectuate de constructori.  

Potrivit acestuia, principala problema de mediu este aceea ca datorita nerespectarii termenelor de executie se mentin active toate sursele de poluare specifice activitatilor de constructii, respectiv terenuri decapate de strat vegetal generatoare de pulberi, terenuri în panta, mai ales în zona versantilor padurii, cât si în zona cursurilor de apa care favorizeaza fenomenele erozionale, suprafete de terenuri înierbate ocupate de materiale, constructii si echipamente din constructii – emisii din noxe provenite din utilajele si masinile aferente lucrarilor si a întreruperilor de trafic ale celorlalte masini.

La tronsoanele din zona de munte, care se presupune ca sunt finalizate, nu a fost atacata si lucrarea de ecologizare si ambientare. Nu sunt realizate lucrarile de refacere si încadrare în ecosistem a portiunilor asa zis finalizate prin înierbarea terenurilor din zonele de protectie, plantarea de arbori, refacerea terenurilor din panta prin saltele specifice de geotextile si geomembrane”, a precizat Constantin Harasim.

Acesta a mai spus ca nu sunt finalizate lucrarile de racordare a santurilor, rigolelor, canalelor, inclusiv realizarea gurilor de descarcare, la cursurile de apa din apropiere.

Un alt neajuns scos în evidenta de comisarul-sef sucevean este lipsa parcarilor amenajate în special pentru masini de mare tonaj si al dotarii acestora cu utilitati: cosuri, pubele si container de deseuri menajere, cât si pentru deseuri reciclabile, wc-uri si grupuri sanitare.

„Beneficiarul, potrivit legii, are obligatia de a respecta legislatia referitoare la protejarea faunei, a liberei circulatii a animalelor salbatice, inclusiv a nivelului de zgomot în vecinatati. La modul general se constata si o gestionare necorespunzatoare a deseurilor din constructii, deseuri din asfalt, deseuri din betoane, deseuri din lemn”, a afirmat Constantin Harasim.

Acesta a mai mentionat ca Garda de Mediu Suceava a aplicat mai multe sanctiuni pe linie de mediu în urma controalelor efectuate la DN 17 Suceava-Vatra Dornei. Seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava a dat ca exemplu sanctiunea aplicata în luna martie a acestui an firmei grecesti MOCHLOS, în valoare de 20.000 lei pentru depozitari necontrolate de deseuri pe spatii verzi, dar si cele din luna aprilie Companiei Nationale Administratia drumurilor nationale, una în valoare de 50.000 lei pentru neamenajarea parcarilor aflate în administrare cu puncte de colectare a deseurilor si o alta de 5.000 lei pentru lipsa gestiunii deseurilor.   


Intră acum și în grupul de