Casa din Fălticeni unde ar fi locuit Ion Creangă nu exista în vremea când scriitorul a învățat în acest oraș și va fi declasificată din categoria de monument istoric. O situație similară e la Călinești cu o falsă casă Eminovici

Casa din municipiul Fălticeni unde se spune că ar fi locuit scriitorul In Creangă în perioada în care a învățat la Școala de Catiheți din oraș nu exista în acea perioadă, potrivit unei informări prezentate, luni, în Consiliul Județean Suceava de consilierul județean Radu Pentiuc.

Pentiuc a spus că proprietarul a cerut declasificarea acestei locuințe din categoria monumentelor istorice și că vrea să vândă proprietatea pe piața liberă după ce a încercat să o vândă Consiliului Local Fălticeni cu 400.000 și apoi cu 300.000 de euro.

Consilierul județean a arătat că această casă nu exista în perioada în care Ion Creangă a învățat la Fălticeni și că nu este de interes pentru CJ Suceava și nici pentru Muzeul Bucovinei și a propus declasificarea acesteia.

Consilierul județean Radu Pentiuc

Fostul primar de Fălticeni, consilierul județean Vasile Tofan, a explicat că această clădire nu a exista când Ion Creangă a urmat Școala de Catiheți din Fălticeni și că este monument istoric după ce în perioada interbelică o asociație a montat  o placă cu textul „Aici a fost casa în care a locuit Ion Creangă pe vremea când a învăţat la şcoala de Catiheţi” fără ca apoi cineva să verifice dacă acesta este adevărul și că proprietarii au beneficiat de scutiri de impozit pentru clădirile de patrimoniu.

Consilierul județean Vasile Tofan

Tofan a mai spus că declasificarea se poate solicita, prin justiție, de proprietar sau poate fi făcută de cel care a emis documentul.

Consilierul județean Mihai Grozavu a atras atenția că o situație asemănătoare este la Călinești unde a fost adusă o bucătărie de vară care este prezentată drept „Casa Eminovici”.

„Minte lumea”, a spus Grozavu care a arătat că „este o făcătură care prinde la copii”.