Minori nesupravegheati, victime ale unor accidente rutiere


Intră acum și în grupul de

Doi minori nesupravegheati, în vârsta de 5, respectiv 8 ani, s-au angajat în traversarea drumului, fara sa se asigure, devenind astfel victimele unor accidente de circulatie.

Potrivit IPJ Suceava, joi, în jurul orei 12.00, pe DC 39 în interiorul comunei Calafindesti, numitul A. Florin de 22 ani localnic, în timp ce conducea autoturismul marca „Dacia”, a acrosat pe minorul L.D. de 5 ani, care era nesupravegheat de parinti si care s-a angajat în traversarea drumului, fara sa se asigure.

În urma accidentului a rezultat vatamarea corporala a minorului, care fiind transportat la spital i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism cranio-cerebral, comotie cerebrala, plaga temporara stânga si contuzii”, necesitând pentru vindecare circa 5-7 zile de îngrijiri medicale.

Conducatorul auto purta centura de siguranta, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, dupa care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul zilei de joi, a mai avut loc un accident de circulatie, în care de asemenea a fost implicat un minor.

Potrivit IPJ Suceava, joi seara, în jurul orei 19.30, pe Calea Unirii din municipiul Suceava, numitul P. Cornel de 44 ani localnic, în timp ce conducea autoturismul marca „Opel Vectra”, a surprins si accidentat usor pe minorul G. Roberto de 8 ani din orasul Salcea, care s-a angajat în traversarea drumului fara sa se asigure si prin loc nepermis.

În urma accidentului a rezultat vatamarea corporala usoara a minorului, care fiind transportat la spital i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism antepicior drept prin accident rutier”, necesitând pentru vindecare circa 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Conducatorul auto purta centura de siguranta, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, dupa care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de