Sofer si pasager, grav raniti


Intră acum și în grupul de

Doi tineri suceveni se afla în stare grava, dupa ce datorita vitezei, masina cu care se deplasau a intrat într-un autoturism care venea din sens opus. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, joi noapte, în jurul orei 23.45, pe DN 2E în interiorul comunei Paltinoasa, sat Capu Codrului, numitul F. Sebastian de 24 ani din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul marca „Dacia Logan”, datorita neadaptarii vitezei la o curba spre dreapta, a pierdut controlul directiei, a patruns apoi pe contrasens, intrând în coliziune frontala cu autoturismul marca „VW Golf”, condus de G. Adrian de 27 ani din judetul Iasi, comuna Holboca.

În urma impactului a rezultat vatamarea corporala grava a lui M. Corneliu de 23 ani, pasager în autoturismul „Dacia Logan” pe locul dreapta fata, care fiind transportat la spital i s-a stabilit diagnosticul: „traumatism toracic, politraumatism coloana dorso-lombara”, necesitând pentru vindecare circa 60-70 zile de îngrijiri medicale si a numitului F. Sebastian, care a fost diagnosticat cu „politraumatism acut toracic, traumatism cranian facial”, necesitând pentru vindecare 20-30 de zile, ramânând internati.

Conducatorii auto purtau centura de siguranta, au fost testati cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, dupa care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de