Alegeri parlamentare 2008 : PSD vrea să reediteze în România victoria pe întreaga linie

 Liderul național al PSD, Mircea Geoană, a fost extrem de tranșant în privința viitorului Guvern și a anunțat la Suceava că partidul său nu dorește niciun fel de alianță post electorală în condițiile în care „PNL și PD-L încearcă din nou să-și dea mâna în cadrul unei noi alianțe renăscute și doresc să rămână în aceeași cârdășie și după alegerile din 30 noiembrie”. Prezent vineri la Suceava, președintele social-democraților a cerut sucevenilor , într-o conferință de presă să dea „întreaga încredere” pentru un guvern PSD și PC.

Geoană a spus că România nu are nevoie doar de o schimbare de Guvern în 30 noiembrie, ci de „o schimbare din temelii”. „Criza de care vorbim cu toții atât de mult nu este o criză externă importată în România. Este o criză internă pe care guvernarea Alianței PNL-PD a întreținut-o în mod deliberat patru ani de zile. Criza externă nu face decât să amplifice și să accelereze criza deja existentă. Vulnerabilitățile economiei, modul incompetent în care a fost administrată România, a făcut ca România să fie astăzi extrem de vulnerabilă în fața unui șoc extern. De aceea când fie liberalii, fie cei de la PD, vorbesc de planuri anticriză întrebarea pe care românii trebuie să le-o pună este ce au făcut în ultimii patru ani de zile când au guvernat împreună”, a precizat președintele PSD.

Liderul PSD a arătat că un guvern este format din oameni și nu din proiecte, iar miniștrii care s-au succedat la guvernare în ultimii patru ani din partea PNL sau PD nu au reușit să facă performanță, subliniind că s-au investit sute de milioane de euro în infrastructură și s-au construit doar cinci kilometri de autostradă, că s-au alocat fonduri de patru ori mai mari în Educație, iar în acest domeniu România a coborât cu zece puncte în clasamentul european și că s-au investit de patru ori mai mulți bani în Sănătate, iar România are în continuare cel mai prost sistem medical din Europa. „Atunci când cei de dreapta încearcă din nou să-și dea mâna, în cadrul unei noi alianțe, renăscute, nu fac decât să reconfirme faptul că sunt coautori, solidar responsabili, pentru criza în care se află astăzi România. Aceste discuții din ultimele zile confirmă faptul că cei care sunt de dreapta doresc să rămână în aceeași cârdășie în care au stat în ultimii patru ani. Propaganda PD-L care vorbea de PNL și PSD nu este decât fum în ochii oamenilor. Sunt oameni care doresc doar să rămână la putere cu orice preț”, a declarat Geoană.

El a explicat că în aceste condiții nu este suficient ca PSD să câștige alegerile, ci să reușească să facă singur Guvernul, fără să apeleze la alianțe pentru formarea majorității parlamentare. „Dacă dorim să avem stabilitate după 30 noiembrie există o singură soluție. O formațiune politică să primească girul națiunii. Asta ne-ar pune la adăpost de compromisuri politice, ne-ar pune la adăpost de negocieri, de multe ori păguboase, ne-ar pune la adăpost să avem în guvernul nostru incompetenții care au guvernat România în ultimii patru ani de zile pentru că toți sunt lideri importanți, și de la PNL și de la PD”, a spus președintele PSD.

Geoană a mai adăugat că așa cum în SUA, Barak Obama, „un om de stânga”, a avut cea mai clară victorie a democraților din 1964 încoace, speră ca și în România social-democrații să obțină cea mai clară victorie după 1992.