Un lan de grâu din Ratoș a luat foc de la scânteile provenite de la combina agricolă cu care se treiera grâul. Pompierii militari suceveni au reușit să limiteze incendiul la 5 hectare


Intră acum și în grupul de

Un lan de grâu din Ratoș a luat foc, sâmbătă, de la scânteile provenite de la combina agricolă care treiera grâul, iar prin intervenția pompierilor militari suceveni s-a reușit limitarea incendiului la 5 hectare de cultură.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Aling Găleată, a precizat că incendiulizbucnit în localitatea Ratoș a afectat 5 hectare de grâu, dintr-un lan cu o suprafață totală de aproximativ 25 hectare.

La acest incendiu au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, cu două autospeciale de stingere și opt subofițeri, care au localizat și lichidat incendiul înainte ca acesta să cuprindă întreaga suprafață a terenului cultivat.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor mecanice provenite de la o combină agricolă, care treiera grâul de pe parcela respectivă, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de