Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de miercuri 26 noiembrie 2008, candidatul PSD pentru funcția de deputat în Colegiul Suceava 1 (municipiul Suceava fără cartierul Burdujeni), Ovidiu Donțu, s-a întâlnit cu cetățenii care locuiesc pe străzile Mihai Viteazul, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare. În urma discuțiilor purtate cu aceștia s-au ridicat o serie de probleme dintre care cele mai mari sunt lipsa locurilor de muncă, situația pensiilor mici, problemele din urbanism, lipsa locurilor de parcare și situația străzilor din aceste cartiere. Ovidiu Donțu a precizat că sunt probleme care se pot rezolva la București și probleme care se pot rezolva la Suceava.
„Cele care depind de București le preiau în calitate de candidat la Camera Deputaților și ca jurist, sper ca odată ajuns la fabrica de legi să fac mai bine pentru cei mulți, iar cele de la Suceava le preiau în calitate de consilier local. De asemenea, proiectul meu de forță se referă la alocarea de terenuri pentru o nouă zonă industrială. Prima variantă pe care o am în vedere se referă la terenurile de la Termica, soluție pe care o voi supune dezbaterii comunității noastre în primul trimestru al anului 2009, odată cu dorința municipalității de privatizare a acestei societăți pentru că se pot obține reduceri de 50 % la energie în acea locație.
A doua soluție pe care o am în vedere este același procedeu juridic prin care i s-a acordat de la București Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava peste 30 de ha teren pentru un nou campus universitar în comuna Moara. A treia soluție se referă la asocierea cu comunele din jur pentru a crea această nouă zonă industrială. A patra soluție se referă la extinderea Sucevei, fie în fapt, fie în drept, pentru a deveni un pol urban de aproximativ 200.000 de locuitori pentru a atrage sume mai mari din fondurile structurale pentru dezvoltarea infrastructurii industriale, sume prevăzute în Programul Operațional Regional. A cincea soluție este legea zonelor industriale care să aibă în anexă locația din Suceava sau din jurul Sucevei, care să fie afectată producției, după modelul zonelor defavorizate ce a fost statutat prin lege.
În concluzie, am identificat 40 ha teren în zona Termica, 100 ha în zona Stațiunii, 100 ha în zona Siminicea din care 20 ha la 1 km de aeroport, 22 ha în Stroiești, 30 de ha în zona Ipotești, 15 ha în zona Pătrăuți, 20 ha în zona Adâncata. Voi folosi experiența dobândită timp de 12 ani la Camera de Comerț și Industrie, care este o organizație ne-guvernamentală, pentru ca atunci când voi ajunge în fața factorilor guvernamentali, și mă refer aici la legislativ, executiv și al reprezentanților comunității noastre, să determin realizarea acestui proiect. Nimeni și nimic nu mă poate opri să duc mai departe voința a 10.000 de suceveni care au semnat pentru acest proiect”, a precizat Ovidiu Donțu.
El a ținut să mulțumească din nou rectorului universității sucevene, Adrian Graur, fostului rector Emanuel Diaconescu, prof. Mihai Iacobescu, prof. Mihai Grămăticu, doctorului Sorin Hîncu, doctorului Ștefan Pușcașu, doctorului Mihai Crețeanu, doctorului Ioan Iețcu, consilierilor locali ai PSD, consilierilor locali ai PNL și consilierilor județeni care au semnat pentru o nouă zonă industrială pentru Suceava. ,,Sucevenii îmi spun că ei sunt gata de muncă, iar eu le răspund că sunt și eu gata de muncă alături de ei”, a mai spus Ovidiu Donțu.
Intră acum și în grupul de