„La Fierărie” s-a visat de Sfântul Andrei


Intră acum și în grupul de

La șezătoarea tradițională, organizată duminică 30 noiembrie, s-a visat, cu ochii deschiși, la vechile tradiții și datini. Oaspeții au fost surprinși să descopere un ambient pitoresc, plin de magie fiind întâmpinați de gazde cu turte și covașă. “Fierăria” de pe Mărășești, la o aruncătură de ciocan de cofetăria Scala, a găzduit un grup de fete de la Liceul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava în port popular, îndrumate de profesoara lor Oana Strejac, ce au repetat ritualurile specifice acestei zile, de la descântece și farmece până la aflarea ursitului și prognoza meteo pentru anul ce vine.
S-au dansat hore și toate acestea au fost puse în valoare de varii doine și Bocetul Andreiului acompaniate cu lăutari ce au răsunat până târziu în noapte. Iar de cum gongul a sunat prima oară anunțând trecerea în ziua națională, un vrednic răzeș, reprezentant de seamă a presei sucevene, a făcut "fierăria" să răsune la cântul său patriotic.

Strigoii și moroii au fost îndepărtați de pe aceste meleaguri binecuvântate de sperietorile marca BU-HU-HU (www.bu-hu-hu.ro) lansate cu ocazia acestui eveniment. Cele cinci tipuri de sperietori, ce reprezintă alternativa artistică a piticilor de grădină, au intrigat și atras vizitatorii.
Pentru că reacția publicului a fost foarte pozitivă, “La Fierărie” se vor repeta astfel de evenimente cu specific tradițional ori de câte ori se va ivi ocazia. Deja se fac pregătiri pentru Dragobetele din februarie.
 
 


Intră acum și în grupul de