ATOP Suceava cere DRDP Iași măsuri pentru creșterea siguranței circulației pe drumurile din județ de la semaforizarea și presemnalizarea trecerilor de pietoni, până la alveole de calmare a traficului


Intră acum și în grupul de

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Suceava a discutat în ultima ședință, în prezența reprezentantului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, situația privind traficul rutier pe drumurile naționale din județ și au cerut acestuia să găsească soluții pentru mai multe probleme identificate.

Astfel, potrivit ATOP Suceava s-a constatat necesitatea realizării de podețe la trecerile de pietoni din preajma celor două școli din orașul Salcea, unde învață 1.000 de copii, podețe care nu au fost prevăzute de către proiectant, dar și găsirea unor soluții în ceea ce privește situația de pe DN 29A Suceava–Dorohoi, pe raza localității Adâncata, und au avut loc accidente de circulație, spargeri de parbrize datorate stratului de piatră cu care se asfaltează drumul

Membrii ATOP Suceava au spus că este obligatoriu ca trecerile de pietoni să fie presemnalizate și semaforizate, în special în preajma școlilor, precum și construirea de alveole la intrarea în localități, în vederea calmării traficului rutier, marcaje, benzi rezonatoare, „cocoașe” din asfalt la trecerile de pietoni, în vederea responsabilizării administratorului de drum pentru reducerea numărului mare a accidentelor de circulație cu persoane decedate.

Totodată, reprezentantului DRDP Iași i s-a transmis că PUG–urile care sunt înaintate către direcția regională de către primării spre avizare sunt returnate sau primesc aviz foarte târziu, după 6-8 luni,  iar avizele pentru PNDL se primesc cu foarte mare întârziere, astfel încât ele trebuie refăcute, căci acel aviz nu mai este valabil.

„ISU  a pus în discuție problema că în urma ploilor ce au avut loc în vara acestui an, care au produs alunecări de teren, este necesară o analiză referitoare la infrastructura rutieră, pentru siguranța la drumurile naționale”, menționează ATOP Suceava.

Mai mult, având în vedere faptul că multe poduri și podețe de pe drumurile naționale sunt subdimensionate, se impune refacerea șanțurilor de scurgere, care să fie betonate (intermitențe beton-pământ), ceea ce împiedică scurgerea uniformă a apei și produc colmatări, determinând inundații, care au afectat locuințele cetățenilor.

De subliniat este că, ținând cont de faptul că PUG-urile sunt documente importante pentru administrația localităților și au o valabilitate de 10 ani, s-a propus ca realizarea acestora să se facă în cadrul unei comisii mixte, din care să facă parte și cei de la Drumuri Naționale. (T.B.)


Intră acum și în grupul de