Intră acum și în grupul de
Doi tineri au fost răniți după ce un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul volanului sâmbătă noaptea, în jurul orei 23:20, pe strada Dispensarului din localitatea Ciprian Porumbescu.

Din cauza vitezei neadaptate la condițiilor de drum, autoturismul marca BMW a părăsit partea carosabilă, a lovit violent un cap de pod și s-a răsturnat.
În mașină se mai aflau doi pasageri: un băiat de 19 ani și unul de 15 ani, ambii din aceeași comună. Cei doi au fost transportați de urgență cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava unde au fost diagnosticați preliminar cu contuzie ușoară, traumatism membru inferior drept și traumatism toraco-abdominal pentru tânărul de 19 ani și contuzie ușoară umăr stâng pentru minorul de 15 ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii Biroului Rutier Suceava au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului.
Intră acum și în grupul de





