Obiceiuri de Anul Nou (I)

În nici o altă parte a țării repertoriul Anului Nou nu cunoaște o atât de mare varietate și bogatie de manifestări folclorice ca în Bucovina. Transmise pe cale orală din generație în generație, într-o permanentă schimbare și înnoire, atât ca funcție cât și ca mod de realizare artistică, obiceiurile tradiționale bucovinene legate de Anul Nou au ajuns până în zilele noastre ca niște spectacole grandioase care concentrează, ca și în trecut, atenția întregii colectivități.

În acest mirific colț de țară, Anul Nou este sărbătorit pe mai multe planuri, datinile și obiceiurile specifice momentului derulându-se atât în intimitatea casei cât și în spații deschise, în centrul satelor.
Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de secetă pe baza unui așa – numit calendar din foi de ceapă, în noaptea de ajun se tăiau părți egale dintr-o ceapă, fiecare părticică era botezată cu numele lunilor din an. După ce se presăra sare în fiecare coajă de ceapă, erau așezate pe vatră ca în succesiunea lunilor din an. Aprecierea lunilor ploioase se facea în dimineața de 1 ianuarie după cantitatea de apă acumulată în cupele foilor de ceapă.

Tot în noaptea din ajunul Anului Nou se facea și calendarul din cărbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau cărbuni aprinși, egali ca mărime, proveniți din aceeași esență lemnoasă, câte unul pentru fiecare cultură ce urma a fi semănată în anul care începea. Cărbunii, botezați cu numele plantelor, erau puși pe marginea vetrei și erau lasați până a doua zi. Cantitatea de cenușă rezultată în urma arderii complete și a stingerii cărbunilor indica rodul recoltei.

Tot în intimitatea locuinței, care devenea un fel de altar sacru, un spațiu de maximă concentrare spirituală, un "axis mundi", se săvârșeau și alte practici magice specifice pentru acest moment festiv al anului. Astfel, durata vieții și a norocului fiecăruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor înșirate de-a lungul pereților, fiecare lingură de lemn căpătând numele unui membru al familiei. În dimineața Anului Nou, daca vreo lingură era căzută pe podea se credea că persoana al cărei nume îl purta va avea parte de un an sumbru sau va muri.
Dar ceea ce aduce o notă distinctivă Bucovinei față de alte ținuturi românesti, la pragul de trecere dintre ani, sunt urăturile și jocurile cu măști, concentrate în obiceiuri care și-au păstrat farmecul și prospețimea de-a lungul anilor.

Bucovinenii, ca dealtfel toți romanii, și-au dorit dintotdeauna holde bogate. Această dorință transpare în cunoscutul Plugușor, datină prin excelență agrară, și este evidențiată de recuzita plugușorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea în mod simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decât o descriere hiperbolizată, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Plugușorul este pornit de către copii care, în preajma amiezei, în ziua de 31 decembrie, încep a umbla pe la case, rostind urături de bun augur și primind în schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani. Noaptea, alaiul plugușorului este amplificat de cetele de feciori care umblă pe la casele unde sunt fete de măritat sau pe la rude.

Odată cu lăsarea serii, parada mascaților, desfășurată inițial în fața mulțimii adunate în centrul satului, se transferă pe la casele gospodarilor. Îmbrăcați în costume de o inegalabilă fantezie, întruchipând cele mai bizare creaturi mitologice, mascații, însoțiți de muzicanți și numeroși curioși, încep a umple ulițele satelor, stârnind larma și făcând fel de fel de ghidușii. Mijloacele de expresie, ingeniozitatea soluțiilor plastice folosite de creatorii vestimentației ceremoniale, originalitatea compozițiilor adoptate de ei au cunoscut de-a lungul anilor o evoluție spectaculoasă.

Specific majorității localităților bucovinene este reunirea tuturor personajelor mascate în cete mari ce poartă diverse denumiri locale: malanca,  banda, turca sau ceata. De obicei, conducătorul fiecarei cete este un fecior frumos, numit calfa sau turc, cunoscut în comunitate ca având o conduita morală ireproșabilă. El este întotdeauna îmbracat într-un costum țărănesc tradițional, iar ca semn al rangului ceremonial pe care îl deține, poartă pe cap o caciulă împodobită cu șiraguri de mărgele și panglici multicolore, iar în mână are un baston ferecat cu alamă și cositor.