Chiralesa și Boboteaza, așteptată cu nerăbdare de bucovineni

Boboteaza ca și Crăciunul, este precedată de un ajun mai deosebit, ajun ce concentrează o multitudine de practici și credințe ce decurg, în special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” sau Chiralesa.

Pe vremuri, în alaiul preotului intrau și maturii, însă cu timpul alaiul a devenit apanajul copiilor. Urmând oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat. Acest cuvânt provine din neo-greacă și înseamnă “Doamne miluiește!”. Exista credința că, strigând Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug și anul va fi curat până la Sfântul Andrei.

Venirea preotului este așteptată și acum de membrii familiei însă, cu ceva timp în urmă cea mai mare nerăbdare în ceea ce privește sosirea omului bisericii era manifestată îndeosebi de fetele mari. Acestea, atunci când îl zăreau venind, luau mărgelele, cerceii și șase boabe de grâu și le puneau sub pragul pe unde urma a trece preotul. Puse sub pernă în noaptea dinspre Bobotează, se zice că vor ajuta fetele să-și viseze ursiții. Magia premaritală din ajunul Bobotezei avea însă în centrul ei busuiocul, comunitățile tradiționale socotind această plantă totem, investind-o cu numeroase atribute erotice. Acum, fetele sau femeile fac tot posibilul să rupă, să ceară, să fure busuioc din sfeștocul popii, urmând ca, pus sub pernă, acesta să le aducă în vis bărbatul hărăzit de Dumnezeu. Bucovinenii cred că oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc. De atunci se spune că se folosește busuiocul pentru stropit cu agheasmă.

De obicei, în întâmpinarea preotului ieșea gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsă. Gospodina avea grijă să arunce înaintea popii grăunțe de porumb, sperând că astfel va avea noroc la ouă. Dacă nu putea arunca grăunțele, le punea sub așternutul unde urma să stea preotul. Acesta stropea cu agheasmă toată gospodăria, uneori urcând și în pod, credința generală fiind că agheasma alungă Necuratul și duhurile rele.

Apoi, preotul era invitat, destul de insistent, să se așeze pe pat și să guste din bucatele de pe masă; știind cu câtă tărie cred fetele că altfel nu le vor sta pețitorii, iar femeile că nu le vor sta primăvara cloștele pe pui, preoții, de voie, de nevoie, se așezau; altfel, riscau să fie petrecuți – e adevărat, pe furiș – cu cociorba. În acest caz, gospodina se punea pe locul unde ar fi trebuit să stea popa. De regulă, preotul primea un fuior de cânepă sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior că este barba lui Hristos și că de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de altă parte, că Maica Domnului împletește din ele saci, cu ajutorul acestora, la învierea morților, urmând a salva suflete din iad.

Ajunul Bobotezei este îndeobște o zi de post. Se spune despre aceia care țin post negru că vor putea să întoarcă ploaia și grindina. Fetele mari țineau post în credința că Dumnezeu le va da bărbați buni, cuminți și frumoși.

În mai multe sate sucevene există tradiția confecționării unor cruci de gheață în Ajunul Bobotezei. Pentru oamenii din Bosanci, istoria acestei cruci de gheață este una aparte și tocmai din acest motiv sătenii sunt extrem de mândri și spun că vor face și imposibilul pentru ca tradiția să se respecte și în viitor. Bătrânii povestesc că în 1867 jumătate din Bosanci a fost mistuit de flăcări. Atunci a luat ființă grupul de pompieri civili, care au făcut un legământ ca în Ajun de Bobotează să confecționeze câte o cruce de gheață la fiecare biserică din sat. „Este un semn de recunoștință față de Dumnezeu că nu a mai trimis asemenea nenorociri peste sat, dar și un legământ ca prin aceasta Dumnezeu să ferească satul de rele. O altă explicație a crucii de gheață este și aceea că în vechime credincioșii mergeau la un iaz, la o apă curgătoare, unde se săvârșea sfințirea apei cele mari. Astăzi, din lipsă de timp și pentru că numărul credincioșilor a crescut mult, se ia o bucată de gheață din acea apă, sub forma Sfintei Cruci, care ne va însoți toate slujbele”, a detaliat Neculai Mihoc, preotul paroh din Bosanci, semnificația crucii de gheață.

Șeful pompierilor civili din Bosanci, Vasile Spoială, spune că nu a existat an în care misiunea de realizare a crucilor, începută acum 137 de ani, să nu fi fost dusă la îndeplinire. „Chiar de viscolește, chiar de plouă, chiar de este cald, noi trebuie să facem aceste cruci” a spus pompierul care ne-a explicat și care este soluția pentru vreme caldă cum a fost în această iarnă. „Dacă nu avem de unde tăia gheață există o altă soluție: am înghețat niște apă la o fabrică de conserve, în niște congelatoare mai mari, și până la urmă am avut cruci de gheață. Nu se va întâmpla niciodată să întrerupem acest obicei străvechi”, a spus Vasile Spoială.

Crucile de gheață ridicate în fața celor trei biserici din Bosanci sunt folosite la slujba de Bobotează, iar oamenii primesc apă sfințită de la preot. Crucile vor rămâne în picioare până se vor topi.

În ziua de Bobotează are loc sfințirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face cu multă atenție, în fiecare comunitate. După slujba de sfințire a apei, transformată în agheasmă, fiecare persoană își ia apa sfințită în vase, de preferat din lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Apa sfințită este considerată tămăduitoare și protectoare. Odată ajunși acasă, oamenii din mediul rural sfințesc cu agheasmă șura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livadă, casa și interiorul casei.