Ţigări ascunse în saci cu ceapă, pâine şi cutii cu vopsea

În ultima perioadă sunt tot mai mulţi cei care pun la încercare vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi lucrătorilor vamali din P.T.F. Siret, folosind cele mai inventive metode pentru a introduce ţigări în România. Astfel, s-au descoperit ţigări ascunse în bagajele personale, în locaşuri din autoturisme- în portbagaj, în rezervorul de combustibil, în locaşul roţii de rezervă şi sub preşuri. De asemenea, s-au mai descoperit ţigări ascunse în pâine, în sacoşe cu ceapă, în cutii cu vopsea, în saci cu făină şi zahăr, precum şi în interiorul recipientului pompei de stropit culturi, sau oliţa copilului.

Fiind întrebate de provenienţa ţigărilor, persoanele în cauză au declarat că le-au cumpărat din Ucraina şi urmau să le revândă în România la un preţ mai mare în vederea obţinerii de profit.

În toate cazurile, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele depistate au fost sancţionate contravenţional conform legilor în vigoare.
Potrivit IJPF Suceava, miercuri, dimineaţa, la P.T.F. Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu un autoturism marca “Vaz”, cetăţeanul ucrainean B. Aurel., în vârstă de 20 de ani.

În urma controlului amănunţit asupra persoanei şi bagajelor, s-au găsit în bagajele personale, ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, un număr de 470 pachete de ţigări marca „ L.D”, de provenienţă ucraineană.
Bunurile, cu valoare în vamă de 1974 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, iar cetăţeanul ucrainean a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei.

Un caz mult mai ingenios a fost înregistrat, la sfârşitul săptămânii trecute când în P.T.F. Siret s-au prezentat pentru a intra în ţară călătorind cu un autoturism marca „ Audi”, patru cetăţeni -un bărbat şi trei femei, toţi domiciliaţi în judeţul Botoşani.

În urma controlului efectuat asupra persoanelor, bagajelor şi mijlocului de transport s-au descoperit ascunse sacoşe cu ceapă, în pâine, în cutii de vopsea, în saci cu făină şi zahăr, precum şi în interiorul recipientului pompei de stropit culturi, un număr de 350 pachete de ţigări marca „Lider” de provenienţă ucraineană. Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei fiecare, iar ţigările în valoare de 1460 lei au fost ridicate în vederea confiscării.