Fost angajat al unui hypermarket, prins cu bunurile furate de un amic din magazin


Intră acum și în grupul de

Pe post de cărăuş, un fost angajat al unui hypermarket a fost depistat în timp ce transporta bunurile furate de un amic. Potrivit IPJ Suceava, joi, la orele 23:45, T. Gabriel-Florin, de 30 ani, localnic, fost angajat la un hypermarket din Suceava, a fost surprins de angajaţii societăţii în timp ce transporta mai multe bunuri din spatele magazinului.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în seara de 18.06.2009, acesta a primit un apel telefonic de la D. Ion, în vârstă de 23 ani, din municipiul Fălticeni, care l-a îndrumat să ridice şi să transporte până în Piaţa agroalimentară George Enescu mai multe bunuri sustrase de el din incinta magazinului şi lăsate lângă gardul împrejmuitor al acestei unităţi, urmând a le împărţi, valoarea prejudiciului fiind de 3.341,69 lei, recuperat integral.

Procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a opinat pentru începerea urmăririi penale în cauză faţă de cei doi, care urmează a fi cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. După definitivarea cercetărilor dosarul va fi soluţionat procedural.


Intră acum și în grupul de