Soțul unui medic confirmat Covid-19 din Spitalul din Câmpulung Moldovenesc dezvăluie situația din zonă. Managerul spitalului, un medic și un asistent-șef au fost confirmați pozitiv, dar restul personalului nu are de cinci zile răspuns la testele făcute riscând să-și infecteze propriile familii// VIDEO


Intră acum și în grupul de

Câmpulungeanul Adrian Posa, a cărei soție, medic în Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, internată la Spitalul Județean Suceava după ce a fost testată pozitiv pentru Covid-19 a prezentat la Subiectul Zilei de la News Bucovina situația din zonă și arată că cea mai mare problemă este lipsa informațiilor, în special răspunsul la testele făcute de personalul medical din spital.

„La ora aceasta sunt trei cazuri confirmate pozitiv, soția mea, care este medic la Secția Interne în Spitalul Câmpulung Moldovenesc, asistenta-șefă de la Compartimentul Primiri Urgențe și managerul spitalului. Aceste trei persoane sunt clar cu diagnostic de Covid 19. Primele două sunt cazuri internate la spitalul din Suceava, iar din ce am înțeles situația managerului fiind un pic mai avansată, este internat la Iași.
În urma situației s-au făcut 50 de teste în data de 26, în 27 s-au făcut aproximativ 250 de teste, strict pentru personalul medical al Spitalului din Câmpulung”, a spus Adrian Posa.

El a arătat că știe că aceste teste au fost transferate la Iași în cursul zilei de sâmbătă.

„Este ușor de data seama că efortul pentru Iași a fost mare și să ajungem în data de 1 aprilie și să nu fie rezultate.DSP a spus că astăzi vom avea rezultate cel puțin parțiale de la aceste teste”, a menționat Posa.

El a arătat că medicii din spital au o stare de frică și de reținere pentru că nu știu rezultatul, iar directorul medical este și el izolat și așteaptă rezultatul ca să poată fi internat.

Potrivit acestuia sunt angajați din spitalul câmpulungean care au probleme în familie cu membri de familie care au simptome.

„E clar că în cadrul spitalului este contaminare”, a spus Adrian Posa.

Potrivit acestuia ar fi foarte benefic dacă s-ar ști cât mai repede care este situația și să se pună în mișcare activitatea spitalului unde încă se lucrează cu o linie de gardă la Interne și ceva pe chirurgie.

El consideră că autoritățile ar trebui să se preocupe cu prioritate să facă spitalul funcțional mai ales că nu este doar coronavirus în Suceava, ci și alte boli.

Posa a spus că reprezentanții din Câmpulung Moldovenesc iau foarte greu legătura cu autoritățile județene pentru a se stabili ceea ce trebuie de făcut.

El a arătat că ar trebui ca și membri de familie ai celor depistați pozitiv ar trebui testați pentru că în aceste familii sunt persoane care prezintă simptome și sunt și persoane în vârstă pentru care riscul este mare, iar dacă nu se începe tratamentul mai repede ar putea să fie probleme.

„Singurul lucru pe care îl auzim este vorba de acele proceduri care ni se spun privind metodologia acestor boli. Eu parcă am așteptat prea mult să primesc un test de verificare. Dar sunt medicii de care avem nevoie și văd că nu sunt grupați, sunt ținuți în propriile familii, izolați, și-au contaminat propriile familii și nu știm ce se face, se sacrifică și aceste familii”, a spus Adrian Posa.

El a subliniat că o asociație locală a reușit să achiziționeze cu banii comunității 500 de teste care să intre în circuitul DSP Suceava, dar de patru zile nu se reușește acest lucru.

„Am solicitat primarului să someze prefectul pentru ca medicii care sunt în continuare viabili și care mai muncesc să poată da deja tratamente pentru formele mai ușoare, dar nu avem medicamente la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc. E nevoie măcar de 100 de seturi de tratamente pentru formele ușoare pentru că celelalte vor merge la Suceava care este spital Covid, dar cu cât se va întârzia cu aceste teste cu atât va merge mai multă lume în spitalul din Suceava”, a spus Adrian Posa.

El a arătat că toată lumea a aflat că avem un nivel redus de testări, iar transmiterea unui număr mare de teste a blocat Iașiul și că esteclar că cei de la Iași rezolvă în primul rând problemele lor, au de lucru și cu Botoșani și cu Neamț și cu Suceava.

„Cred că avem probleme de decizie. Cred că ar trebui ca cei din autoritățile care ne coordonează și de care avem nevoie acum să încerce să deschidă mai multe canale de comunicare. Nu cred că este greu la nivelul Prefecturii, a Direcției de Sănătate Publică sau ISU să aibă canale de comunicare pentru fiecare zonă pentru că unul dintre lucrurile care crește tensiunea este lipsa de comunicare. Nu cred că ar fi greu ca un purtător de cuvânt al Prefecturii sau chiar prefectul, ori un reprezentant al DSP să prezinte situațiile din fiecare zonă din județ. Ducem lipsă de informații. Poate ei fac bine, dar noi chiar nu știm și venim cu inițiative paralele care pot să încurce lucrurile”, a conchis Adrian Posa.


Intră acum și în grupul de