Flutur este mulțumit de ritmul în care se modernizează drumul Dolhasca-Suceava și a remarcat că s-a început lărgirea platformei drumului începând din granița cu județul Iași


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, miercuri, lucrările de modernizare a drumului județean DJ 208 care se execută printr-un proiect cu fonduri europene, subliniind că această legătură între Suceava și Iași presupune modernizarea întregului tronson.

„Am început de la granița cu județul Iași lărgirea și modernizarea drumului. Constructorii au intrat cu toată forța. Până la Suceava drumul are 46 de kilometri cu foarte multe lucrări de artă”, a spus Flutur care a menționat că se vor realiza  71 de podețe și șase poduri din care unul va fi nou, investiția pe acest tronson fiind de 22 de milioane de euro.

El a menționat că se lucrează la lărgirea platformei drumului și a cerut constructorilor să fie atenți la accesul la gospodării, precizând că drumul județean va avea o lățime de 8 metri cu tot cu acostament

„Să tragem tare cât timp vremea este încă bună și ziua încă e lungă pentru că atunci când vor începe ploile vor fi probleme și disconfort. Sunt mulțumit de ritmul în care lucrează constructorul”, a declarat Flutur.

El a subliniat că pe tronsonul de la granița cu județul Iași și până la Suceava sunt deschise șapte șantiere de lucru pentru modernizarea drumului.

Gheorghe Flutur a precizat că acest drum până la Suceava deservește aproximativ 55.000 de locuitori din localitățile sucevene și că este un drum așteptat de mult timp și lucrările ar fi început mai repede, dar că o ordonanță a Guvernului PSD a făcut ca licitația pentru desemnarea constructorului să fie reluată.


Intră acum și în grupul de