CJSU: Scenariul roșu pentru comunele Sadova și Todirești. Comunele Adâncata, Bilca și Udești intră în scenariul galben, iar Fundu Moldovei trece de la scenariul roșu la cel galben

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis, în cadrul ședinței online din 20 noiembrie, mai multe măsuri ce vizează localitățile din județ cu rata de infectare Covid-19 crescută.

Astfel, începând cu data de 22.11.2020, ora 00.00, pentru comunele Sadova (3,07 la mie) și Todirești (3,05 la mie),  pentru o perioadă de 14 zile, se impun restricții caracteristice scenariului roșu și anume:

a) Organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

b) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

c) Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;

d) Pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 2 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

e) Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

f) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

g) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

Totodată, CJSU a mai decis că, din data de 20 noiembrie, comuna Fundu Moldovei trece de la scenariu roșu la cel galben după ce rata de infectare a scăzut de la 3,02 la 2,52 la mie.

De asemenea, în scenariul galben intră, începând cu data începând cu data de 22.11.2020 și pentru pe o perioadă de 14 zile, comunele Adâncata (2,05 la mie), Bilca (1,95 la mie) și Udești (1,69 la mie).

Prin urmare, la Adâncata, Bilca, Udești și Fundu Moldovei intră în vigoare următoarele restricții:

a) Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

loading...