Manifestari inedite, in prima zi de Paste, in Parcul Central al municipiului (VIDEO)

Spectacolul de sunet şi imagine, intitulat “Clopotele Bucovinei” şi prezentat la difuzoare şi pe două ecrane uriaşe amplasate în Parcul central al municipiului Suceava a fost urmărit duminică, în prima zi de Paşti, de circa 1500 de persoane.

Concertul, a început cu cel mai mare clopot al mănăstirii Putna, “Buga”, de 1.565 de kilograme, urmat de clopotul “Blagovistnic” în greutate de 318 kilograme, ambele turnate din porunca lui Ştefan cel Mare şi apoi de “Uşerul”, dăruit mănăstirii în 1530 de domnitorul Petru Rareş. În spectacol au mai fost incluse înregistrări ale clopotelor mănăstirilor Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Probota, Slatina, Dragomirna, Humorului, Cacica şi Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Acest concert de clopote a fost precedat de cântece religioase interpretate de corul bărbătesc din Bosanci, dar şi de doi buciumaşi aflaţi în turnul cu ceas al Palatului Administrativ din Suceava.

Cu această ocazie, pe aleile parcului central sucevenii au putut vizita expoziţia „Sacralitate ortodoxă în Bucovina” a Complexului Muzeal Bucovina şi finanţată de MCC care prezintă în 300 de imagini o sinteză a artei medievale româneşti din această zonă.

Copiii aflaţi în parc au fost mai mult atraşi de zeci de iepuri şi doi ponei aduşi special cu această ocazie, iar sucevenii au primit câte un ou roşu, cozonac şi bere de casă.

Participanţii la această acţiune au primit din partea preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, câte o iconiţă şi o cruciuliţă din lemn aduse de acesta, sâmbătă, de la Ierusalim.

La manifestare, au fost prezenţi, pe lângă preşedintele CJ Suceava, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, precum şi mai mulţi parlamentari.