Marea Serbare de la Putna din acest an văzută în presa occidentală ca tribuna unor mișcări naționalist-religioase ce trimit la fascismul din perioada interbelică

Manifestările legate de împlinirea a 150 de ani de la Marea Serbare de la Putna care s-au derulat în acest an sub titulatura „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” sunt văzute de un Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena, ca un fel de tribună a unor mișcări naționalist-religioase care trimit la fascismul din perioada interbelică.

Analiza acestuia a fost publicată în cotidianul elvețian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung (NZZ) și atenționează asupra modului în care „Biserica și Academia amenință prin ideologia naționalist-ortodoxă legăturile României cu Occidentul”.

Potrivit semnatarului, în România, mișcările naționalist-religioase ar fi dobândit importanță publică în ultimii ani, cu sprijin din partea Rusiei, după ce au funcționat multă vreme în substratul politico-social.

Oliver Jens Schmitt își argumentează susținerile prin participarea Patriarhului Daniel și a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la ceremonia de la Serbarea de la mănăstirea Putna, unde l-ar fi aplaudat pe liderul studențesc Silvian-Emanuel Man, cunoscut pentru discursurile sale naționaliste și simpatiile legionare și care spunea că țara nu mai aparține românilor și că trebuie să o recupereze, invocând neamul și credința și nevoia de a scoate sabia după cuvintele lui Hristos.

”Pentru români, Putna este un fel de mănăstire națională: aici este înmormântat Ștefan cel Mare, Domn al Moldovei, care este venerat ca sfânt din 1992. Aici intelectualii s-au reunit iar și iar pentru mitinguri naționale. La fel și anul acesta: Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, au participat recent la un eveniment de pomenire. În 1871, la Putna, poetul național român Mihai Eminescu și alți activiști au visat la o Românie unită și mare”, arată semnatarul.

Schmitt subliniază că ceea ce liderul studentesc a prezentat ca program aparține unui curent care s-a umflat în subteran „ca o apă carstică” de mulți ani și a ieșit la suprafață cu „partidul ultranaționalist AUR”, la ultimele alegeri parlamentare din decembrie 2020.

El arată că AUR a pictat imaginea unui Occident decadent în timpul campaniei electorale. „Mulți dintre activiștii de partid au fost mobilizați în 2018 în contextul unui referendum eșuat pentru „familia tradițională”, care a fost organizat cu sprijin masiv din partea Bisericii Ortodoxe, dar și a cercurilor evanghelice. În 2020, AUR a reușit să abordeze cu pricepere frustrările sociale din țară și din marea diasporă”, spune semnatarul.

El consideră că, evident, cu sprijinul Rusiei, acest curent pune sub semnul întrebării legăturile României cu Occidentul, care au fost finalizate la aderarea acesteia la NATO în 2004 și 2007.

„Mai îngrijorătoare decât liderul studențesc în punerea sa în scenă religios-naționalistă este aprobarea pe care sloganurile sale le primesc de la personalități politice cheie din țară. Fenomenul nu este însă nou: de la căderea lui Ceaușescu, reprezentanții lagărului postcomunist au dus mai departe ideologia naționalistă, izolaționistă, anti-occidentală și latent antisemită a epocii comuniste târzii, care este strâns legată de Mișcarea legionarilor”, consideră semnatarul.

”Sensul politic al acestor tonuri bizare nu poate fi înțeles decât privind istoria totalitarismului românesc. În perioada interbelică, Codreanu, în calitate de conducător al Mișcării Legionarilor, organizație fascistă național-ortodoxă, a proclamat o comunitate populară ortodoxă, pe care a descris-o ca fiind transcendentă. Codreanu i-a fascinat pe intelectuali și pe clerici deopotrivă, a mobilizat țărani și muncitori și s-a bucurat de sprijinul deschis sau ascuns al elitelor. El a fost eliminat printr-o crimă judiciară în 1938, dar este și astăzi un strigoi politic. Implicarea unor mari părți ale societății românești în fascismul ortodox a fost doar prost tratată”, scrie autorul.

El mai arată că în timp ce înalții reprezentanți ai bisericii și științei nu au aproape nicio pondere politică în Europa de Vest, acest lucru este diferit în est.

„Biserica și Academia se bucură de o reputație considerabilă în România, ca gardieni ai tradițiilor naționale. În special Biserica este un factor important în alegeri”, explică acesta.

Oliver Jens Schmitt este de părere că „în România crește influența unor mișcări naționalist-religioase, care trimit la fascismul din perioada interbelică”.

loading...