Tribunalul Cluj va decide asupra revocării arestării preventive a fostului vicepreședinte al CJ Suceava Cristinel Crețu

Tribunalul Cluj va decide, marți, privind revocarea măsurii arestului preventiv în cazul fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Cristinel Crețu.

Pe portalul instanței clujene a fost înregistrat un dosar privind revocarea măsurii preventive față de Cristinel Crețu în baza art.242 din Noul Cod de Procedură Penală, ce are ca termen de judecată data de 31 mai 2022.

Potrivit art 242 din NCPP, măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Totodată, se prevede că măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă.

„În cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, organul de cercetare penală are obligaţia să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Dacă apreciază că informaţiile comunicate justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz, sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi care a luat măsura, în termen de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze şi din oficiu judecătorul de drepturi şi libertăţi, când constată el însuşi existenţa vreunei împrejurări care justifică revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate de acesta”, prevede articolul de lege invocat.

Fostul vicepreședinte al CJ Suceava Crețu a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj în data de 5 aprilie fiind acuzat de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență. Ulterior măsura a fost prelungită până în data de 3 iunie.

Cristinel Crețu a demisionat din Consiliul Județean Suceava, atât din funcția de vicepreședinte cât și din cea de consilier județean.

Potrivit anchetei procurorilor DNA Cluj, la începutul lunii decembrie 2020,  vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Cristinel Crețu ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp. Ulterior, în perioada 16 – 29 martie 2022, Crețu, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava. În acest context, la data de 4 aprilie 2022, arată procurorii anticorupție, Cristinel Crețu „ ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava”