Investiție de 40 de milioane de dolari într-un terminal pentru cereale care se va construi în Hliboca, în regiunea Cernăuți


Intră acum și în grupul de

În regiunea Cernăuți va fi construit un terminal cu o capacitate de 200.000 de tone de cereale și prin care vor trece anual 3 milioane tone de cereale, informează publicațiile cernăuțene Bucpress.eu și Libertatea Cuvântului.

Potrivit surselor ccitate, terminalul pentru cereale va fi construit în comuna Hliboca (Adâncata) din regiunea Cernăuți, iar prima fază este planificată să se încheie la sfârșitul anului 2022.

Primarul comunei, Grigorii Vanzuriak, a precizat că terminalul va fi construit de un investitor privat, iar costul lucrărilor este estimat la 40 de milioane de dolari.

Investiția ar urma să fie finalizată complet în decurs de un an.

Cerealele ar urma să fie transportate pe calea ferată, motiv pentru care a fost aleasă comuna Hliboca, situată în apropiere de frontiera cu România şi prin care trece calea ferată, ca loc pentru înființarea acestui terminal.

Se preconizează că darea în folosință a  acestui terminal de cereale va ajuta la decongestionarea drumurilor pe care sunt transportate în prezent cerealele.


Intră acum și în grupul de