In judetul Suceava, nu s-au inregistrat intreruperi voluntare ale activitatii


Intră acum și în grupul de

Liderul Sindicatului Judeţean de Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a declarat că nu are semnale că membri ai sindicatului au întrerupt voluntar activitatea.

La rândul său, liderul BNS Suceava, Iordănel Secrieru, a declarat că membrii de sindicat al BNS nu au oprit spontan lucrul, dar că de miercuri a început o acţiune de strângere de semnături pentru susţinerea grevei sindicatelor din sistemul bugetar.

Cele cinci confederaţii au decis să ceară tuturor angajaţilor din România să întrerupă activitatea în fiecare miercuri, începând din 3 noiembrie.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, anunţa că miercuri vor opri activitatea mai ales bugetarii, iar în cazul angajaţilor din sectorul economic s-a declanşat o procedură de strângere de semnături pentru declanşarea grevei legale.

Potrivit lui Costin, apelul liderilor confederaţiilor sindicale la întreruperea lucrului este singura formă de protest care a mai rămas.


Intră acum și în grupul de