A murit asfixiat incercand sa se incalzeasca (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 36 de ani şi-a pierdut viaţa, joi dimineaţă, după ce, îngheţat de frig, a făcut focul în sobă pentru a se încălzi.

Nefericitul incident s-a petrecut în jurul orelor 08:00, chiar în centrul comunei Bălăceana.

Din câte se pare, omul, aflat singur în casa proprietate, a făcut focul în sobă punând mai multe lemne pentru a ţine jarul, după care a adormit.

Din nefericire, hornul acesteia s-a încălzit prea tare aprinzând materialele combustibile aflate în imediata apropiere. De aici până la un adevărat pârjol nu a fost decât un pas.

Incendiul a fost descoperit de vecini de abia când flăcările au cuprins acoperişul casei pe o suprafaţă de aproape 90 de metri pătraţi. Nu s-au putut apropia de foc, aşa că au chemat pompierii. Conform datelor oferite de lt. Ioana Istrati, ofiţer relaţii cu presa din cadrul ISU Suceava, “la faţa locului s-au prezentat două autospeciale aparţinând Detaşamentului Suceava, în ajutor sărind şi trei voluntari cu o motopompă de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bălăceana”.

După aproape trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, dar din păcate, proprietarul locuinţei nu a mai putut fi slavat, acesta asfixiindu-se cu fumul provocat de incendiu.


Intră acum și în grupul de