Incendiu in noapte, la o casa din Rasca

Scânteile de la coşul de fum au aprins o casă din comuna suceveană Râşca, duminică, aproape de miezul nopţii. Potrivit Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, la ora 22.53, a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Râşca, sat Slătioara, aparţinând lui M. Florea.

La faţa locului, s-au deplasat şase pompieri militari, cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, de la Detaşamentul Fălticeni, iar în sprijin a venit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Râşca.

În momentul sosirii echipajelor de pompieri, ardea casa de locuit, existând pericolul de extindere la o casă învecinată.

Focul a fost stins după o oră, dar au ars circa 40 mp din casa de locuit, obiecte de mobilier, tâmplărie, precum şi materiale textile din două camere şi un hol.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a fost generat scântei, provenite de la coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.