Filiala Suceava a organizației Salvați Copiii Suceava a fost dizolvată. La Suceava va fi înființat un punct de lucru sub coordonarea directă a conducerii centrale


Intră acum și în grupul de

Organizația Salvați Copiii a anunțat, vineri, că a decis dizolvarea filialei Suceava a organizației și înființarea unui punct de lucru ce va activa sub directa coordonare a conducerii centrale.

„Cu scopul de a garanta respectarea standardelor de calitate ale programelor Salvați Copiii la nivel național, a asigurării standardelor de conduită a echipei locale a Salvați Copiii și de a menține ori crește numărul copiilor din comunitățile defavorizate din județul Suceava care beneficiază de protecția drepturilor lor fundamentale, Adunarea Generală a Organizației Salvați Copiii a decis, în 16 ianuarie 2023, reorganizarea Filialei Suceava, prin dizolvarea structurilor sale existente și înființarea unui punct de lucru sub coordonarea directă a Secretariatului General Salvați Copiii”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, reprezentarea programelor și activităților care vor continua să se deruleze în viitor va fi asigurată de persoane împuternicite de Secretariatul General.

 „În contextul actual dificil la nivel european ori național și al urgenței optimizării programelor destinate copiilor (inclusiv copiilor ucraineni și familiilor lor), Salvați Copiii și-a asumat intervenții deosebit de complexe ce nu pot fi realizate decât cu respectarea unor principii și reguli etice și profesionale de conduită, precum responsabilitatea pentru utilizarea eficientă a resurselor, integritatea în relațiile interumane și prioritizarea aspectelor care îi privesc pe copii”, a explicat organizația.

În această situația s-a considerat că se impune reorganizarea activităților din județul Suceava și conformarea acestora la exigențele de performanță și comportament etic ale perioadei actuale.

„Vom răspunde, așa cum am procedat de-a lungul istoriei noastre de peste trei decenii, tuturor solicitărilor de colaborare venite din partea jurnaliștilor interesați să afle situația copiilor și rezultatele programelor noastre. Putem fi contactați la email secretariat@salvaticopiii.ro sau la celelalte date disponibile pe www.salvaticopiii.ro.”, arată organizația Salvați Copiii.


Intră acum și în grupul de