Retragerea grupului Colas ar putea afecta constructia rutei ocolitoare a Sucevei si reabilitarea podului din Burdujeni


Intră acum și în grupul de

Conducerea grupului francez Bouygues, care controlează grupul Colas, a decis retragerea din ţară a tuturor şantierelor – Bucureşti, Craiova, Iaşi şi Constanţa – conclu­zionând că România e o zona de risc financiar, potrivit jurnalul.ro.

Conform sursei citate, peste 4.000 de angajaţi români care lucrează pentru Colas vor rămâne pe drumuri”, au mai precizat reprezentanţii Colas, adăugând că, “datorită renumelui nostru, nu riscăm înţelegeri dubioase cu nimeni”.

Sucursala din Iaşi a Colas, SCCF Iaşi Grup Colas, este firma care execută în prezent lucrările de construcţie ale rutei ocolitoare a municipiului Suceava, dar şi lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Suceava din cartierul sucevean Burdujeni.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că nu a fost notificat de firma constructoare că ar intenţiona să sisteze lucrările care se execută în municipiu.

El a spus că a avut, chiar vineri, întâlniri cu reprezentanţii firmei cu care a discutat despre cum se vor accelera lucrările de construcţie a rutei ocolitoare a municipiului.

Şoseaua de centură a municipiului Suceava ar fi trebuit să fie finalizată la sfârşitul anului 2011 potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Şoseaua de centură va asigura, în primul rând, devierea traficului greu de pe E 85 şi E 576. În prezent, traversarea cu maşini de tonaj a reşedinţei de judeţ se face pe Calea Obcinilor şi prin comuna Şcheia, motiv pentru care infrastructura rutieră a celor două localităţi este puternic afectată de traficul greu. Noua rută ocolitoare ar urma să absoarbă şi circulaţia dinspre Vatra Dornei.

Conform studiului de fezabilitate, ruta ocolitoare va avea nevoie de o lăţime a platformei de 11 metri, cu 2 benzi a câte 3,5 metri fiecare. Cele două acostamente vor avea 1,25 de metri iar benzile de încadrare, câte 0,75 metri în plus. Viteza minimă de circulaţie calculată de specialişti este de 80 kilometri pe oră.

Şoseaua de centură presupune realizarea unor lucrări de anvergură de o mare complexitate. Este vorba despre trei viaducte, şase poduri, două pasaje de cale ferată, două pasaje superioare, plus alte trei pasaje inferioare.

Podul peste râul Suceava din Burdujeni, unde un pilon a s-a tasat, a fost stabilizat într-o primă fază, urmând ca în perioada următoare să se continue lucrările de aducere la acelaşi nivel a căii de rulare.

În prezent circulaţia autovehiculelor cu greutate mai mare de 3.5 tone este restricţionată pe acest pod ceea ce îngreunează accesul spre zona comercială din acest cartier.

Până în prezent pentru lucrările de reparare a podului costurile se ridică la cinci milioane de lei din care două milioane de lei au fost asigurate de la bugetul local.


Intră acum și în grupul de