Furtuna de sambata a facut pagube de 13,5 milioane de lei in judetul Suceava

Pagubele înregistrate în judeţul Suceava în urma furtunii de sâmbăta trecută se ridică la 13.512.860 lei (3.217.000 euro), informează într-un comunicat de presă, prefectul judeţului Suceava, Sorin Arcadie Popescu. Potrivit evaluării realizate la solicitarea preşedintelui Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în urma fenomenelor meteorologice periculoase produse în data de 16 iulie a.c., care s-au manifestat prin precipitaţii însemnate, vijelii şi grindină, au fost afectate 9 localităţi sucevene, respectiv Adâncata, Dărmăneşti, Grăniceşti, Hănţeşti, Iaslovăţ, Milişăuţi, Mitocu Dragomirnei, Todireşti, Zvoriştea.

În ceea ce priveşte locuinţele populaţiei, au fost afectate 69 de locuinţe, în special acoperişurile, iar valoarea pagubelor este estimată la 69.000 lei. Infrastructura rutieră a fost afectată pe 13 tronsoane de drumuri comunale, totalizând 57,84 km, iar valoarea pagubei este estimată la 1.828.500 lei.

Totodată, au fost afectate 2 poduri pe drumuri judeţene, 2 pe drumuri comunale şi 21 de podeţe, iar valoarea estimată a pagubelor se ridică la suma de 196.400 lei.

Referitor la suprafeţele agricole afectate, prefectul judeţului Suceava precizează că au fost afectate culturile agricole de pe o suprafaţă de 4620 ha teren arabil, pagubă ce se ridică la valoarea totală de 11.408.960 lei. Cel mai mult au avut de suferit culturile de porumb – 1395 ha, cartofi – 834 ha, plantele de nutreţ – 789 ha, grâu – 567 ha, legume – 311,5 ha.