A vrut putina dragoste in plus dar s-a ales cu o paguba de 3.200 de lei. Afla aici cum s-au intamplat lucrurile

Dornic de puţină “dragoste” din partea unei femei, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, a rămas fără nici un ban după ce a avut încredere într-o femeie pe care nu o cunostea.

Victima spera să aibă parte de “puţină companie plăcută” din partea femeii dar s-a trezit fără “alinare sufletească” şi fără 3200 de lei. În momentul în care a văzut ce I s-a întâmplat a sunat de urgenţă la poliţie cerându-le ajutorul pentru recuperarea prejudiciului.

“În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că partea vătămată împreună cu autoarea au consumat băuturi alcoolice la domiciliu, aceasta fiind invitată, iar după aproximativ 30 minute profitând de faptul că proprietarul a ieşit în curte, a sustras dintr-o borsetă, din dormitor, două telefoane mobile şi un card bancar. Ulterior, de pe card a fost retrasă de la un bancomat suma de 2.900 lei” ne-a comunicat Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava.

Din câte se pare pinul cardului ar fi fost memorat de femeie în momentul în care bărbatul a scos în prezenţa ei suma de 100 de lei de la un bancomat din apropierea locuinţei.

Conform aceloraşi surse “în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit un suspect în cauză, fiind dispuse măsuri de identificare şi recuperare a pagubei”.