Peste 200 de jandarmi vor asigura paza si linistea publica la manifestarile din acest weekend in judetul Suceava

Începând de vineri angajaţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Suceava sunt în plină febră, pentru asigurarea măsurilor necesare în vederea unei bune derulări a manifestărilor derulate pe raza întregului judeţ în perioada 12-15 august.

Conform datelor obţinute din partea IJJ Suceava peste 200 de jandarmi vor fi angrenaţi în activităţile de ordine şi pază, la care se adaugă lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Poliţiei Suceava precum şi ai Poliţiei Locale.

Principalele obiective avute în vedere sunt cele în jurul cărora se derulează manifestări religioase, cultural – artistice sau sportive. Aici sunt cuprinse Mănăstirea Putna, Basilica Minor de la Cacica, Biserica Hagigadar precum şi unităţile de cult din Rarău, Humor şi Moldoviţa.

Bine-nţeles că nu sunt uitate nici Cetatea de Scaun din municipiul reşedinţă de judeţ unde se află în plină desfăşurare Festivalul de Artă Medievală şi nici localitatea Ciocăneşti cu ocazia Festivalului Naţional al Păstrăvului.

„Angajaţii IJJ Suceava vor urmării în principal prevenirea încălcării normelor de convieţuire socială, monitorizarea şi descurajarea grupurilor care tulbură ordinea şi liniştea publică, depistarea şi sancţionarea celor care săvârşesc fapte antisociale, precum şi soluţionarea sesizărilor primite de la cetăţeni. În plus sfătuim persoanele care intenţionează să ia parte la activităţile religioase să manifeste calm, înţelegere şi să respecte regulile de acces auto şi pietonal stabilite pentru fiecare lăcaş de cult” se mai transmite printr-un comunicat trimis redacţiei noastre.