Tanar de 20 de ani din Volovat, mort din cauza teribilismului


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 20 de ani din comuna Volovăţ, judeţul Suceava, şi-a pierdut viaţa după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seară, în jurul orelor 18:00.

Conform datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc pe DN 2, în interiorul localităţii Dănila, comuna Dărmăneşti, vinovat de producerea acestuia stabilindu-se ca fiind „un şofer profesionist de 54 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ, posesor al permisului de conducere categoriile B, BE, C, CE, D şi DE încă din 1984, care conducea o autospecializată pe un drum comunal neclasat iar la intersecţia cu şoseaua naţională, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de către tânăr, intrând în coliziune”.

Cercetările au stabilit însă că victima, deşi se afla pe un drum cu prioritate, rula cu o viteză excesivă, „fiind calculată o urmă de frânare de nu mai puţin de 45,80 m.

În urma ciocnirii produse, tânărul conducător auto a suferit grave răni multiple fiind transportat cu o ambulanţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. Din păcate, în jurul orelor 03:20, ca urmare a leziunilor suferite, a murit pe patul de spital.

Un alt incident grav s-a petrecut, marţi după-amiază, în satul Molid, judeţul Suceava, din fericire însă fără a se înregistra victime omeneşti.

Aici, din datele pe care le deţinem, a avut loc un accident feroviar după ce şoferul unui autoturism marca Land Rover, înmatriculat în Belgia, nu s-a asigurat la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza localităţii, fiind acroşat de locomotiva trenului accelerat 1922 care circula pe ruta Cluj Napoca – Iaşi.

Ca prin minune, nimeni nu a avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă, iar traficul rutir a fost reluat în condiţii optime, după aproape o oră de la producerea accidentului.


Intră acum și în grupul de