„Zece pentru Romania”, faza pe Moldova. Gheorghe Flutur pleaca din „pole position” pentru Trofeul anului 2011


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suzceava, Gheorghe Flutur (PDL), este cotat cu cele mai mari şanse să obţină „Trofeul pentru anul 2011” în cadrul Galei “Zece pentru Romania” ce va fi organizată de Realitatea TV în data de 10 decembrie, la Iaşi.

Conform site-ului Realitatea.net, „evenimentul îşi propune să aducă în prim-plan spectacolul, unicitatea Moldovei şi să pună accent pe folclor. Gala va avea loc in data de 10 decembrie, între orele 18.30 – 21.00, şi va fi prezentată de Mihai Tatulici şi Melania Medeleanu. Co-prezentator va fi Florin Piersic”.

Gheorghe Flutur este cotat cu cele mai mari şanse, iar printre cei care ar intra in competiţie sunt primarul Iaşiului, Gheorghe Nechita (PSD), preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad (simpatizant UNPR), primarul municipiului Suceava, Ion LUNGU (PDL), edil-şef al Bacăului, Romeo Stavarache (PNL) şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan (PINALTI).

Dintre toţi şefii de administraţii locale şi judeţene din Moldova, Flutur are ascendentul că este preşedinte al Consiliului de Dezvoltare Regională NE, dar şi preşedinte al Euroregiunii Prutul de Sus, totodată, Gheorghe Flutur fiind şi lider naţional al partidului de guvernământ, iar în ultimii ani, şi-a creat o imagine favorabilă promovând agresiv brandul BUCOVINA.

Iniţiatorul Galei, Mihai Tatulici, a realizat în ultimii ani mai multe transmii live din judeţul Suceava, pentru promovarea diverselor actiuni din judeţ, la care a fost invitat de fiecare dată şi preşedintele CJ, Gheorghe Flutur.

Flutur a mai fost laureat al Galei “Zece pentru Romania” în perioada în care activa în cadrul PNL şi era ministrul liberal al Agriculturii.


Intră acum și în grupul de