Cadavru in stare avansata de putrefactie, descoperit in zona iazului Lipoveni

O descoperire macabră! De asta au avut parte câţiva pescari care s-au gândit să-şi întindă undiţele pe parcursul zilei de joi, în apele iazului Lipoveni.

Potrivit datelor pe care le deţinem, în jurul prânzului zilei de joi, doi pescari s-au hotărât să schimbe locul de pescuit pe malul iazului Lipoveni, comuna Mitocul Dragomirnei, judeţul Suceava, dar în loc de peşte au avut parte de o descoperire care i-a îngrozit.

Apele scăzute din cauza secetei înregistrate în ultima perioadă au scos la iveală în stufărişul de pe marginea iazului corpul fără viaţă al unei persoane de sex masculin, aflat în stare avansată de putrefacţie.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii suceveni, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 31 de ani, din localitate, ce figura ca dispărut de la domiciliu încă din cursul lunii mai a acestui an.

Conform informaţiilor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, anchetatorii aşteaptă rezultatul expertizării medico-legale în funcţie de acestea urmând a se dispune procedural.