Ședință de îndată a CJ Suceava pentru realizarea în două etape a centurii Gura Humorului la profil de autostradă


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Șoldan, a inițiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate revizuit al obiectivului de investiții „Varianta de ocolire Gura Humorului”, menit să reducă aglomerația rutieră și să îmbunătățească siguranța pe DN 17.

Propunerea, care va fi supusă dezbaterii plenului CJ Suceava în ședința de îndată programată joi de la ora 14:00, prevede implementarea proiectului în două etape, printr-un sistem „half profile”, ca răspuns la lipsa fondurilor inițiale pentru realizarea integrală.

În referatul de aprobare de arată că drumul național DN 17 suportă un trafic intens, generând ambuteiaje majore în apropierea orașului Gura Humorului, afectând mobilitatea, oportunitățile economice și coeziunea comunității. În contextul dezvoltării Drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, varianta de ocolire devine esențială pentru conectarea Lotului 2 Bistrița – Vatra Dornei cu Lotul 3 Vatra Dornei – Suceava, eliminând traficul greu din centrul orașului.

Studiul de fezabilitate, aprobat inițial prin Hotărârea CJ Suceava nr. 40/2024 și indicatorii tehnico-economici prin Hotărârea Guvernului nr. 302/2024, a fost adaptat pentru o implementare etapizată.

Etapa I va consta în realizarea unui sens de mers Păltinoasa – Frasin, la profil de drum național (13,4 m lățime, 1+1 benzi), cu o lungime de 9.274,84 m, finanțat prin Programul Transport 2021-2027. Aceasta va include benzi de accelerare/decelerare și bretele de acces de pe DN 17 și DN 2E.

Etapa II, cu o lungime de 10.142,04 m, va completa sensul Frasin – Păltinoasa, inclusiv noduri rutiere și structuri complexe (poduri, viaducte), urmând a fi finanțată printr-un alt program post-2027, integrându-se în Drumul de mare viteză.

Proiectul include 8 poduri/pasaje/viaducte, cu o lungime totală de 5.484,30 m.

Valoarea totală a investiției este de 2,698 miliarde lei cu TVA (2,269 miliarde lei fără TVA), din care Etapa I costă 1,011 miliarde lei cu TVA (850,987 milioane lei fără TVA), iar Etapa II – 1,686 miliarde lei cu TVA (1,418 miliarde lei fără TVA).

Perioada de proiectare pentru fiecare etapă este de 5 luni, iar execuția de 20 de luni.

„ În urma corespondenței purtată de Consiliul Județean Suceava cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Direcția Generală Programe Europene Transport și cu C.N.A.I.R. S.A., a fost agreată soluția propusă de instituția noastră privind etapizarea implementării acestui obiectiv de investiții prin fracționarea soluției tehnice în două etape de implementare prin sistem „half profile” și realizarea în primă etapă a unui singur sens al autostrăzii, capabil să preia din traficul de tranzit prin asigurarea funcționarii acestuia în regim de drum național, având ca sursă de finanțare Programul Transport 2021-2027 cu încadrarea în alocările de cost din documentele strategice”, a declarat Șoldan.


Intră acum și în grupul de